Antena 3 CNN Externe Premierul ceh speră să EVITE funeraliile lui Nelson Mandela: Îmi dă fiori numai ideea

Premierul ceh speră să EVITE funeraliile lui Nelson Mandela: Îmi dă fiori numai ideea

Premierul ceh speră să EVITE funeraliile lui Nelson Mandela: Îmi dă fiori numai ideea
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
08 Dec 2013   •   09:43
Premierul ceh în exerciţiu Jiri Rusnok a mărturisit că speră să evite funeraliile lui Nelson Mandela de săptămâna viitoare, în cursul unei conversaţii private înregistrate fără ştire sa şi comentată pe larg pe Internet, sâmbătă, transmite AFP, conform Mediafax.
Vorbind vineri cu ministrul Apărării Vlastimil Picek, vecinul său de scaun în parlament, Rusnok a mărturisit: "sper că va merge preşedintele în locul mei. Ideea de a merge acolo îmi dă fiori".
Această conversaţie privată a fost înregistrată de microfoanele parlamentului şi apoi difuzată de televiziunea publică cehă în cursul serii, înainte de a căpăta o mare amploare pe Internet sămbătă.
"Am un prănz şi o cină prevăzute, prietene, însă mă tem că voi fi obligat să merg. Nu vreau să mă duc", adăugă premierul, conform înregistrării.
Acesta a spus că speră că preşedintele Milos Zeman, în vârstă de 69 de ani, se va duce în Africa de Sud pentru a asista la funeralii. Însă şeful de stat se reface după o accidentare la genunchi, iar participarea sa la funeraliile eroului mişcării anti-apartheid prevăzute pentru duminică 15 decembrie nu este sigură.
"Cum ar putea urca pe rampa de acces a avionului", adaugă premierul vorbind cu vecinul său de scaun.
"Cred că (preşedintele Zeman) nu va lua avionul, aşa că am terminat", adaugă el. 
Rusnok, care şi-a exprimat anterior într-un mesaj de condoleanţe "profunda durere" după moartea lui Mandela, şi-a prezentat scuzele sâmbătă într-un scurt mesaj trimis presei cehe, recunoscând că vorbele sale nu au fost "corecte".
Nelson Mandela a vizitat Cehoslovacia în mai 1992, înainte de separarea paşnică între Republica Cehă şi Slovacia. El a devenit prietenul apropiat al lui Vaclav Havel, pe atunci preşedintele cehoslovac şi fost mare reprezentant al dizidenţei anticomuniste. Vaclav Havel a decedat la 18 decembrie 2011 la vârsta de 75 de ani.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close