Antena 3 CNN Externe Putin a fost consultat de un medic la un spital public: Îl supăra umărul drept

Putin a fost consultat de un medic la un spital public: Îl supăra umărul drept

Putin a fost consultat de un medic la un spital public: Îl supăra umărul drept
Sursa foto: Foto: VideoNews
26 Aug 2011   •   22:56

Conduce Rusia cu o mână de fier iar asta pare să îi provoace, din când în când, câte o întindere. Cu o astfel de problemă s-a prezentat Vladimir Putin la medic. Nu a fost un control programat. Pur şi simplu, premierul a profitat de o vizită oficială la un spital din Smolensk ca să îi ceară unui medic să îl consulte.

Umărul drept îl cam supără pe Vladimir Putin. Încă nu şi-a revenit total după un mic accident suferit la judo. Din fericire, se află exact unde trebuie. La spital. Unde medicii îi acordă toată atenţia.

Premierul e un om de acţiune. Îşi desface imediat nodul de la cravată, apoi nasturii de la cămaşă şi se lasă pe mâinile specialistului. Profită de ocazie ca să îşi încordeze braţul, fibră cu fibră.

Chiar dacă e obişnuit să dea ordine şi să conducă, Putin a fost un pacient ascultător. A urmat întocmai indicaţiile medicului. Apoi şi-a încheiat vizita oficială, în aplauzele angajaţilor.

Episodul "Putin la doctor" este cel mai recent din saga mediatică pusă la punct pentru premier. Apariţiile sale non-conformiste şi lipsite de inhibiţii sunt tot mai fercvente.

A fost scafandru arheolog în Marea Neagră, de unde a recuperat două urne antice "plantate" acolo pentru ca Putin să dea bine. A sedat tigri şi a însemnat balene.

S-a lăsat fotografiat în timp ce pescuia sau călărea la bustul gol. Şi-a sporit aura de erou la comanda unui avion cu care a ajutat la stingerea incendiilor de pădure care ameninţau anul trecut Moscova.

A trecut şi la extrema cealaltă. S-a dat artist şi a cîntat la pian la un eveniment caritabil.

Putin pare să se simtă bine în toate aceste roluri. Problema lui este că succesul mediatic nu se vede şi în sondaje. Cota electorală a premierului a scăzut cu 20 de puncte în ultimii trei ani. Iar până la cursa electorală pentru preşedinţie mai sunt doar 6 luni.

 


×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close