Antena 3 CNN Externe Q&A. Cât de ferită este România de pericolul rus?

Q&A. Cât de ferită este România de pericolul rus?

1 minut de citit Publicat la 21:48 17 Oct 2015 Modificat la 21:48 17 Oct 2015
savu.jpg
Foto: Agerpres
România se află într-o poziţie cheie în ecuaţia geo-strategică mondială. Apărată de SUA şi NATO, cu Rusia aproape de graniţă. Dar cât de vizată este, de fapt, România, de pericolul rus? Ameninţările Rusiei nu mai sunt unele voalate, ci unele explicite. Parteneriatul strategic al României cu SUA îi stă în gât lui Vladimir Putin şi acesta nu este un om care să se rezume la diplomaţie. 
 
Subiectul a fost dezbătut în ediţia de sâmbătă a emisiunii Q&A, realizată de Alessandra Stoicescu, la Antena 3. 
 
Fost agent în serviciile de informaţii, Daniel Savu, a explicat că România este, totuşi, ferită de pericolele la care au fost expuse Ucraina şi Republica Moldova, prin simpla apartenenţă la sistemul NATO.

 
"Ceea ce discutăm astăzi, pentru România nu este o ameninţare. Ameninţările la adresa unei ţări NATO este o ameninţare la NATO, nu e luată România separat. Pentru noi, faptul că am devenit ţară membră NATO este o garanţie. Dar activarea acestui scut ar însemna al Treilea Război Mondial. Este o componentă a NATO care ne dă nouă siguranţa că suntem o ţară NATO, că suntem apăraţi, suntem într-un sistem militar foarte complex. Noi nu putem să vedem probleme cum am văzut în Ucraina şi chiar şi în Republica Moldova", a explicat Savu. 
 

×
x close