Antena 3 CNN Externe Război în Israel, ziua 101. Netanyahu: "Nimeni nu ne va opri să distrugem Hamas. Nici Curtea de la Haga, nici Axa Răului, nici altcineva!"

Război în Israel, ziua 101. Netanyahu: "Nimeni nu ne va opri să distrugem Hamas. Nici Curtea de la Haga, nici Axa Răului, nici altcineva!"

Război în Israel, ziua 101. Armata israeliană le-a arestat pe Dalal şi Fatima al-Arouri, surorile fostului lider adjunct al Hamas Saleh al-Arouri, care a fost ucis pe 2 ianuarie într-un atac pus pe seama Israelului.

Război în Israel, ziua 101. Netanyahu: "Nimeni nu ne va opri să distrugem Hamas. Nici Curtea de la Haga, nici Axa Răului, nici altcineva!"
Sursa foto: hepta / DPA Images / Abaca Press
de Redacția Antena 3 CNN    |    00 0000   •   00:00

Ultimele informații din războiul declanșat după ce Hamas a atacat Israel:

  • Hamas anunță moartea altor doi ostatici israelieni, într-o nouă înregistrare video
  • Cabinetul israelian adoptă bugetul amendat pe 2024, adăugând 15 miliarde de dolari pentru război
  • O navă deținută de SUA a fost lovită de o rachetă în largul coastelor Yemenului
  • Iranul îndeamnă Washingtonul și Londra să oprească "războiul” împotriva Yemenului
  • Armata israeliană a anunțat că din 7 octombrie au eliminat din Fâșia Gaza peste 9.000 de teroriști
  • Atacuri teroriste cu mașini în Israel. Autoritățile anunță cel puțin 14 victime
  • Netanyahu: "Nimeni nu ne va opri să distrugem Hamas. Nici Curtea de la Haga, nici Axa Răului, nici altcineva!"
  • Jucător israelian de fotbal, arestat în Turcia după un mesaj de solidaritate cu ostaticii deținuți de Hamas
  • SUA au doborât o rachetă lansată de rebelii Houthi spre un distrugător american din Marea Roșie
  • Israelul publică imagini cu luptele din Khan Younis
  • Un videojurnalist de la televiziunea Al-Ghad, ucis în Gaza. Avea 28 de ani
  • Hezbollah: "Nu ne este frică de un război cu Israelul"
  • În solidaritate cu ostaticii, sute de companii israeliene au intrat în grevă pentru 100 de minute
  • Soldații israelieni au ucis patru militanți care se infiltrau din Liban în Israel
  • O rachetă antitanc a ucis o femeie israeliană și pe fiul ei în apropiere de granița cu Libanul
  • Protestatarii de la "Marșul pe Washington pentru Gaza” ajung la Casa Albă
  • Egiptul spune că își controlează pe deplin granițele după ce Netanyahu a cerut închiderea punctului de trecere a frontierei Gaza-Egipt

Update 21:30 Hamas anunță moartea altor doi ostatici israelieni, într-o nouă înregistrare video.

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat luni o nouă înregistrare video, anunţând moartea a doi ostatici israelieni, doi bărbaţi, care au fost răpiţi în atacul comis la 7 octombrie în sudul Israelului şi care erau deţinuţi de atunci în Fâşia Gaza, potrivit AFP şi Reuters.

În această înregistrare video, Hamas ar arăta trupurile ostaticilor israelieni Yossi Sharabi şi Itai Svirsky, conform Reuters.

În aceeaşi înregistrare apare o tânără femeie, Noa Argamani, de asemenea ostatică israeliană, care spune - vizibil sub presiune- că cei doi israelieni au fost ucişi de "propriile noastre lovituri ale IDF", referindu-se la Forţele de apărare israeliene.

Într-un comunicat, aripa armată a grupării Hamas susţine că respectivii ostatici "au fost ucişi în bombardamentele sioniste asupra Gazei".

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la o "încetare umanitară a focului imediată" în Fâşia Gaza, după peste 100 de zile de război între Israel şi Hamas, potrivit AFP.

"Continuăm să solicităm un acces umanitar rapid, sigur, neîngrădit, extins şi neîntrerupt în şi prin Gaza", a declarat Antonio Guterres într-un discurs în faţa presei, adăugând că "nimic nu poate justifica pedeapsa colectivă aplicată poporului palestinian".

Războiul a fost declanşat de un atac fără precedent al Hamas la 7 octombrie, care s-a soldat cu moartea a aproximativ 1.140 de persoane de partea israeliană, majoritatea civili ucişi în aceeaşi zi, potrivit unui bilanţ actualizat de AFP pe baza cifrelor oficiale israeliene.

Aproximativ 250 de persoane au fost luate ostatice la 7 octombrie, iar 132 sunt deţinute în continuare în Fâşia Gaza, dintre care cel puţin 25 ar fi fost ucise, potrivit autorităţilor israeliene.

Aproximativ 100 de ostatici au fost eliberaţi în timpul unui acord de încetare a focului la sfârşitul lunii noiembrie.

Cei 2,4 milioane de locuitori ai enclavei suprapopulate şi asediate, dintre care 1,9 milioane au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, potrivit ONU, duc lipsă produse de primă necesitate. Frigul care a lovit regiunea le face şi mai dificilă supravieţuirea zilnică.

"Spectrul foametei planează asupra locuitorilor din Gaza", a avertizat luni secretarul general al ONU.

O încetare imediată a focului umanitară este necesară "pentru a asigura furnizarea de ajutor suficient celor care au nevoie de el", dar şi "pentru a facilita eliberarea ostaticilor", a subliniat Guterres.

Update 20:15 Cabinetul israelian adoptă bugetul amendat pe 2024, adăugând 15 miliarde de dolari pentru război.

Cabinetul israelian a adoptat luni un buget de stat disputat pentru 2024, cu amendamente care adaugă cheltuieli de 55 de miliarde de şekeli (15 miliarde de dolari) după peste trei luni de război cu Hamas, au anunţat Ministerul de Finanţe şi biroul prim-ministrului, citaţi de Reuters.

În timp ce războiul Israelului împotriva grupării islamiste palestiniene a marcat duminică 100 de zile, bugetul modificat va include mai mulţi bani pentru apărare şi compensaţii pentru cei afectaţi de conflict, împreună cu alocări mai mari pentru sănătate, poliţie, prestaţii sociale şi educaţie.

"Am schimbat priorităţile, astfel încât fiecare rezervist şi fiecare luptător şi familia lui să ştie că există un guvern care se află în spatele său şi are grijă de el pe deplin", a declarat ministrul de finanţe Bezalel Smotrich după vot.

Aprobarea a venit după mai bine de 24 de ore de dezbatere în care votul a fost amânat de miniştri nemulţumiţi de nivelul reducerilor bugetare la unele ministere, menite să compenseze cheltuielile suplimentare de război.

În cele din urmă, unele reduceri planificate la sănătate şi securitate internă au fost abandonate pentru a asigura trecerea bugetului.

Astfel, cheltuielile totale în 2024 se vor ridica la 582 de miliarde de şekeli, în creştere cu aproximativ 70 de miliarde faţă de bugetul iniţial şi după reduceri generale de 20 de miliarde de şekeli.

Ministerul proiectează un deficit bugetar de 6,6% din PIB în acest an.

Israelul a aprobat anul trecut un buget pe doi ani pentru 2023 şi 2024, dar războiul din Gaza a zguduit finanţele guvernamentale, necesitând modificări bugetare şi cheltuieli suplimentare, notează Reuters. Miniştrii Unităţii Naţionale, un mic partid centrist care este condus de principalul rival politic al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, Benny Gantz, şi care s-a alăturat unui guvern de urgenţă la începutul războiului, au votat împotriva bugetului întrucât cererile de reducere a ministerelor guvernamentale şi de îngheţare a salariilor parlamentarilor nu au fost satisfăcute.

Partidul lui Gantz şi-a exprimat de asemenea dezamăgirea că aşa-numitele fonduri ale coaliţiei nu au fost reduse mai mult, spunând că mai este timp pentru a demonstra "responsabilitate naţională" înainte ca bugetul să fie aprobat pe deplin de parlament.

În ultimele săptămâni, bugetul a devenit încărcat politic, în special asupra plăţilor convenite de Netanyahu în conformitate cu un acord de coaliţie din 2022 cu Smotrich şi şefii altor partide religioase.

Acordul prevedea ca 8 miliarde de şekeli (2,15 miliarde de dolari) să fie rezervaţi partidelor ultrareligioase şi de extremă dreaptă în 2024.

Potrivit unui proiect de buget, doar 2,5 miliarde de şekeli vor fi tăiaţi, în ciuda nevoilor de finanţare pentru război.

Aprobarea bugetului probabil că de asemenea va pune în încurcătură Banca Israelului, care a cerut guvernului să reducă mai multe cheltuieli şi să majoreze taxele pentru a preveni creşterea deficitului.

În buget vor exista unele majorări de taxe în acest an la ţigări şi produse din tutun, precum şi pe profiturile băncilor.

Update 18:40 O navă deținută de SUA a fost lovită de o rachetă în largul coastelor Yemenului.

Firma britanică de securitate maritimă Ambrey afirmă că nava lovită de o rachetă în largul coastei de sud a Yemenului era un cargobot deținut de SUA, relatează BBC.

Potrivit Ambrey, atacul "a vizat interese americane ca răspuns la loviturile militare americane asupra pozițiilor militanților Houthi din Yemen".

Ambrey informează că un incendiu a izbucnit la bordul navei, aflată sub pavilionul Insulelor Marshall și deținută de SUA.

Conform sursei citate, nu s-au înregistrat răniți, iar cargobotul poate naviga în continuare.

La rândul său, agenția de securitate Maritime Trade Operations din Marea Britanie informase anterior că, potrivit raportului comandantului navei, aceasta a fost "lovită de sus de o rachetă" în apropierea portului Aden din sudul Yemenului.

Update 17:15 Iranul îndeamnă Washingtonul și Londra să oprească "războiul” împotriva Yemenului.

Iranul a făcut luni apel către SUA şi Marea Britanie să "oprească imediat războiul" împotriva Yemenului după loviturile ce i-au vizat pe rebelii houthi yemeniţi care lansează atacuri împotriva navelor comerciale în Marea Roşie, relatează AFP.

"Avertizăm Statele Unite şi Regatul Unit că trebuie să oprească imediat războiul împotriva Yemenului", a declarat ministrul de externe iranian, Hossein Amir-Abdollahian, în cursul unei conferinţe de presă cu omologul său indian, Subrahmanyam Jaishankar, la Teheran.

El a precizat că "înalţi responsabili de la Sanaa", unde îşi au baza rebelii houthi, "ne-au declarat că, atât timp cât genocidul din Gaza va continua, ei vor împiedica trecerea navelor aparţinând regimului israelian sau a vaselor care navighează spre porturile israeliene".

Dar, a adăugat şeful diplomaţiei iraniene, aceşti responsabili "ne-au asigurat că nu vor provoca nicio perturbare a securităţii maritime" pentru alte nave.

Susţinuţi de Iran, rebelii houthi au efectuat în ultimele săptămâni - în semn de "solidaritate" cu palestinienii din Fâşia Gaza - numeroase atacuri cu drone şi rachete ţintind ruta prin Marea Roşie, itinerariu-cheie pentru traficul internaţional.

Ca ripostă, forţele americane şi britanice au lovit în ultimele zile poziţii ale houthi pe teritoriul Yemenului, amplificând temerile legate de o propagare regională a războiului între Israel şi Hamasul palestinian din Fâşia Gaza.

Jaishankar a exprimat "puternica îngrijorare a comunităţii internaţionale" faţă de această situaţie, care are "un impact direct asupra intereselor energetice şi economice ale Indiei".

În acelaşi timp, ministrul de externe iranian a declarat că SUA nu pot face apel la reţinere în timp ce susţin războiul Israelului în Fâşia Gaza, el făcând apel la o soluţie diplomatică la războiul din enclavă, potrivit Reuters.

Republica Islamică susţine gruparea islamistă palestiniană Hamas în războiul acesteia cu Israelul, iar Teheranul acuză SUA că sprijină ceea ce numeşte el crime israeliene în Gaza, notează agenţia britanică de presă.

Campania houthi urmează atacului fără precedent al Hamas împotriva Israelului în 7 octombrie, care a făcut circa 1.140 de morţi, în majoritate civili, potrivit unui bilanţ actualizat al AFP, în baza datelor făcute publice de autorităţile israeliene.

Ca represalii, Israelul a jurat să distrugă Hamas, grupare islamistă aflată la putere în Fâşia Gaza din 2007, şi desfăşoară operaţiuni ce s-au soldat cu peste 24.000 de morţi, în majoritate civili, potrivit celui mai recent bilanţ publicat de Ministerul Sănătăţii controlat de Hamas.

Amir-Abdollahian a făcut de asemenea apel la Washington "să nu lege interesele de securitate şi naţionale ale SUA de soarta premierului israelian" Benjamin Netanyahu, "pe cale să cadă".

Preşedintele Joe Biden a calificat vineri forţele houthi din Yemen drept grupare "teroristă", după ce avioane de război, nave şi submarine americane şi britanice au lansat zeci de lovituri aeriene în Yemen în cursul nopţii de joi spre vineri. Miliţiile houthi au ameninţat cu "un răspuns puternic şi eficient".

Update 16:00 Armata israeliană a anunțat că din 7 octombrie au eliminat din Fâșia Gaza peste 9.000 de teroriști.

Armata israeliană a anunţat duminică bilanţul ofensivei împotriva Hamas din Fâşia Gaza: peste 9000 de terorişti eliminaţi din 7 octombrie anul trecut până în 9 ianuarie, transmite luni TPS.

În cadrul reacţiei la atacul terorist din 7 octombrie al Hamas pe teritoriul Israelului, forţele armate israeliene au ucis de asemenea peste 60 de comandanţi din Hamas - cinci de brigadă, 19 de batalion şi 50 de companie.

Înainte de asaltul prin surprindere în cursul căruia au fost ucişi circa 1200 de israelieni şi străini, Hamas avea circa 30.000 de luptători, arată datele armatei.

Teroriştii mai deţin în prezent în Gaza 136 de ostatici, conform aceleiaşi surse.

În ultimele trei luni, Israelul a atacat circa 30.000 de ţinte din Fâşia Gaza, iar forţele terestre israeliene au arestat 2300 de suspecţi de terorism, în vederea interogării.

Grupurile teroriste palestiniene au lansat asupra Israelului circa 9000 de rachete, iar alte câteva sute au căzut în interiorul Fâşiei Gaza.

La frontierele de nord ale Israelului, armata şi aviaţia militară au atacat de la începutul războiului aproximativ 750 de ţinte din Siria şi Liban.

Din Liban au ajuns pe teritoriul israelian circa 2000 de rachete, iar din Siria au fost lansate aproape 30 de proiectile.

Din 7 octombrie, şi-au pierdut viaţa 522 de militari israelieni, din care 188 după ce în 27 octombrie au început operaţiunea terestră din Gaza. Peste 2500 de soldaţi israelieni au fost răniţi, din care 388 grav, iar 672 moderat.

Duminică, autoritatea israeliană de asistenţă socială a publicat date cuprinzătoare despre victimele civile ale conflictului. Conform instituţiei, teroriştii au ucis 779 de oameni, inclusiv 76 de cetăţeni străini; peste 50.000 de civili au fost răniţi, din care 102 grav şi 171 moderat.

Bituach Leumi - Institutul Naţional de Asigurări - a recunoscut statutul a 1962 de victime repetate ale ostilităţilor, oameni care mai fuseseră răniţi şi au suferit noi leziuni în ultimele 100 de zile de lupte.

Israelul a marcat duminică 100 de zile de la masacrul comis de Hamas în 7 octombrie. Gruparea islamistă a continuat să lanseze rachete toată ziua, declanşând alarmele antiaeriene în localităţile Ashdod, Yavne, Kibbutz Sa'ad, Moshav Ben Zakai, Moshav Zimrat şi Moshav Shuva; nu s-au raportat răiniţi.

În aceeaşi zi, două rachete antitanc lansate din Liban asupra Galileei, în nordul Israelului, au ucis-o pe Mira Ayalon, în vârstă de 76 de ani, şi pe fiul ei Barak, de 48 de ani, în locuinţa lor din Moshav Yuval. Barak Ayalon era membru al echipei civile de intervenţie de urgenţă din localitate.

Update 14:30 Cel puțin 14 oameni au fost răniți, luni, în Israel, în trei incidente cu mașini care au intrat în pietoni.

Potrivit serviciului israelian de ambulanță, printre răniți se numără  o femeie în vârstă de 70 de ani în stare critică, un bărbat de 34 de ani și un tânăr de 16 ani în stare gravă.

Alte 11 persoane suferă de răni mai puțin grave.

Eli Bin, șeful serviciului de ambulanță, a declarat că 17 persoane au fost tratate la fața locului.

Eli Levy, purtătorul de cuvânt al poliției, a declarat pentru Times of Israel că incidentele indică un atac terorist.

Inițial, presa israeliană și cea internațională au semnalat un prim incident cu o mașină care a lovit și a rănit opt persoane în orașul Raanana, în centrul țării.

Update 12:30 Un jucător de fotbal israelian a fost reținut luni în Turcia, fiind apoi eliberat.

Potrivit presei de la Ankara, Sagiv Jehezkel, care joacă pentru clubul turc Antalyaspor, a fost reținut după ce a afișat duminică, în timpul unui meci, un mesaj de susținere a ostaticilor israelieni deținuți de Hamas.

Concret, el și-a arătat încheietura bandajată pe care era scris mesajul "100 de zile, 7 octombrie", cu referire la data atacului Hamas și la numărul de zile de război și de captivitate pentru ostaticii israelieni.

El a fost suspendat de clubul său după acest gest.

Jucătorul israelian a fost eliberat din arestul poliției din Antalya după ce a fost interogat de procuratura locală, potrivit agenției de presă de stat turce Anadolu. 

Parchetul a declarat că procedurile sale au fost finalizate, dar nu există niciun indiciu că ancheta a fost abandonată. 

Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a declarat că eliberarea jucătorului a avut loc în urma demersurilor consulare pe lângă oficialii turci. 

"Turcia a devenit o dictatură întunecată, care acționează împotriva valorilor umane și a valorilor sportive. Cine arestează un jucător de fotbal pentru un act de identificare cu 136 de răpiți care se află de peste 100 de zile în mâinile teroriștilor reprezintă o cultură a crimei și a urii", a declarat ministrul israelian.

Update 11:30 SUA au doborât o rachetă de croazieră lansată de rebelii Houthi spre un distrugător al SUA.

Racheta a fost lansată dintr-o zonă controlată de insurgenții pro-iranieni în Yemen și a luat la țintă distrugătorul USS Laboon, care opera în sudul Mării Roșii, potrivit armatei americane.

Proiectilul a fost contracarat de avioane de luptă, iar incidentul nu s-a soldat cu victime sau pagube.

Joia trecută, SUA și Marea Britanie, sprijinite de alte state aliate, au lansat un atac combinat cu rachete asupra mai multor ținte Houthi din Yemen, după ce rebelii au executat numeroase atacuri asupra navelor comerciale din Marea Roșie.

Rebelii spun că atacurile lor sunt efectuate în semn de solidaritate cu palestinienii din Gaza.

Update 10:30 Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că "nimeni va împiedica" țara sa să distrugă Hamas, în timp ce războiul din Gaza a depășit de 100 de zile.

Netanyahu a dat de înțeles că guvernul său nu se va supune unei eventuale decizii a Curții Internaționale de Justiție, unde a fost acuzat de genocid într-o acțiune inițiată de Africa de Sud.

Este posibil ca instanța internațională să pronunțe un ordin de oprire a luptelor în Gaza.

"Nimeni nu ne va opri: nici Haga, nici axa răului, nici altcineva", a spus premierul israelian în acest context.

La rândul său, ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a reluat duminică acest angajament, afirmând că armata israeliană "duce cel mai corect război" din istoria  țării și nu se va opri până când nu va învinge Hamas.

În timp ce israelienii continuă să susțină războiul anti-Hamas, presiunea internațională continuă să crească în favoarea unei încetări a focului, pe măsură ce numărul morților în urma bombardamentelor israeliene din Gaza crește.

Cel puțin 23.843 de persoane au fost ucise în enclavă de la izbucnirea luptelor, iar alte peste 60.000 au fost rănite, potrivit cifrelor publicate sâmbătă de Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas.

Update 08:30 Armata israeliană a publicat o înregistrare video cu trupele care luptă în orașul Khan Younis din sudul Fâșiei Gaza.

În ultimele săptămâni, Israelul a redus operațiunile din nordul enclavei, unde s-a concentrat inițial ofensiva.

Premierul Benjamin Netanyahu a declarat însă că nu ia momentan în calcul să le permită sutelor de mii de palestinieni să se întoarcă la casele lor din această zonă.

Update 00:01 Armata israeliană le-a arestat pe Dalal şi Fatima al-Arouri, surorile liderului adjunct al Hamas, Saleh al-Arouri, care a fost ucis pe 2 ianuarie într-un atac pus pe seama Israelului.

Cele două femei au fost luate din casele lor din al-Bireh şi Aroura, în Cisiordania, sub acuzaţia de "incitare la terorism".

Arestarea a fost relatată de radioul armatei israeliene, potrivit Jerusalem Post.

Duminică, 14 ianuarie 2024, s-au împlinit 100 de zile de când Israel şi Hamas sunt în război. Conflictul este cel mai lung şi cel mai sângeros de la crearea Israelului, în 1948, iar luptele nu dau semne că s-ar apropia de sfârșit.

Israelul a declarat război ca răspuns la atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie, în care gruparea militantă islamică a ucis aproximativ 1.200 de persoane, majoritatea civili, şi a luat ostatici alte 250.

Statul evreu a lansat, timp de săptămâni, atacuri aeriene intense în Gaza, înainte de a extinde operațiunea cu o ofensivă terestră.

Scopul său este să zdrobească gruparea teroristă şi să asigure eliberarea ostaticilor care încă se află în Gaza.

Război în Israel, 14 ianuarie 2024 | Tunelurile Hamas din Gaza, recreate în Israel pentru a marca 100 de zile de război

Război în Israel, 13 ianuarie 2024 | Trei palestinieni înarmaţi, ucişi după ce au încercat să pătrundă într-o aşezare din Cisiordania

Război în Israel, 12 ianuarie 2024 | Rebelii Houthi spun că vor continua să lovească navele din Marea Roșie, după atacul american și britanic din Yemen

Război în Israel, 11 ianuarie 2024 | Curtea Internațională de Justiție a început audierile în dosarul în care Israelul este acuzat de genocid

Război în Israel, 10 ianuarie 2024 | Antony Blinken: Palestinienilor din Gaza trebuie să li se permită să revină la casele lor de îndată ce este posibil

×
Subiecte în articol: Război în Israel
Parteneri
Noi sancțiuni drastice pentru șoferii prinși băuți sau drogați la volan în România
x close