Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina | Noile negocieri aduc soluţii pentru coridoarele umanitare | Discurs delirant al lui Putin, la Consiliul de Securitate al Rusiei | Antena 3 transmite LIVE 24 din 24

Război în Ucraina | Noile negocieri aduc soluţii pentru coridoarele umanitare | Discurs delirant al lui Putin, la Consiliul de Securitate al Rusiei | Antena 3 transmite LIVE 24 din 24

Ziua a opta a războiului din Ucraina a început cu puternice bombardamente asupra capitalei Kiev. Alarme aeriene au fost în majoritatea regiunilor ţării. Ziua a opta a războiului este şi ziua în care sunt programate noi negocieri între delegaţiile trimise de Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin. Ambele părţi au convenit asupra regiunii Brest din vestul Republicii Belarus ca loc pentru negocieri.

de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Mar 2022   •   22:20

Update 3 martie, 23.30. Atac furibund al rușilor în Energodar, în încercarea de a cuceri centrala nucleară Zaporojie. Imaginile postate pe internet arată cum sute de oameni au făcut scut uman și s-au așezat în calea convoiului rus pentru a-i împiedica să înainteze. 

Primarul din Energodar a anunţat că un convoi de vehicule inamice a pornit în direcția centralei nucleare.

La acest moment, în oraș se aud împușcături puternice din toate direcţile, fapt ce demonstrează atacul virulent lansat de ruși în plină noapte.

Update 3 martie, 23.10. Arabia Saudită se oferă să medieze negocierile dintre Rusia și Ucraina. Prințul moștenitor Mohammed bin Salman a declarat că țara sa susține o soluție politică menită să asigure securitatea și stabilitatea și că Regatul este pregătit să facă eforturi pentru a media între toate părțile, se arată într-o declarație postată joi pe site-ul agenției de stat Saudi Press Agency.

Arabia Saudită, care numără Rusia ca principal partener în alianța OPEC+, a declarat marți că "sprijină eforturile internaționale de detensionare a situației din Ucraina".

Update 3 martie, 22.30. Alte două orașe din Ucraina - Sumy și Okhtyrka - au fost lăsate fără apă și energie electrică, în urma atacurilor armatei ruse, iar guvernatorul regiunii spune că ia în calcul evacuarea oamenilor pentru că locuințele se transformă în ”capcane reci”, conform Kyiv Independent.

Alarmele sună peste întreaga Ucraină, inclusiv în vestul ţării până acum ferit de bombardamente.

Update 3 martie, 22.20. Preşedinţia SUA analizează în mod activ posibilitatea unei vizite a vicepreşedintelui Kamala Harris în Polonia şi România, pentru a demonstra solidaritatea cu aliaţii din Europa de Est în contextul intervenţiei militare ruse în Ucraina, afirmă surse de la Washington. Potrivit surselor Antena 3, Kamala Harris va ajunge în România săptămâna viitoare.

Update 3 martie, 21.55. Casa Albă a anunțat sancțiuni suplimentare împotriva mai multor elite din cercul apropiat al lui Putin, inclusiv secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov.

Sancțiunile, care includ restricții de viză și confiscarea bunurilor, vizează 19 „oligarhi” și 47 dintre membrii familiiilor acestora, a declarat joi administrația americană, adăugând că măsurile sunt luate în coordonare cu aliații.

Update 3 martie, 21.30. UE se opune unei zone NATO de interdicţie aeriană în Ucraina. Instituirea de către NATO a unei zone de interdicţie aeriană în Ucraina ar fi "un pas prea departe", a avertizat joi seară preşedintele Consiliului European, Charles Michel, reamintind că Ucraina nu este membră a Alianţei Nord-Atlantice şi că trebuie evitat un război direct cu Rusia.

"Uniunea Europeană nu este în război cu Rusia. Realitatea este că Rusia a lansat un război sălbatic împotriva Ucrainei. Ucraina nu este membră NATO, de aceea trebuie să fim extrem de atenţi şi prudenţi. Trebuie să facem tot ce este posibil, dar, ţinând cont de faptul că Rusia are arme nucleare, este foarte important să evităm un al treilea război internaţional", a declarat Charles Michel, pentru CNN.

Update 3 martie, 20.31. Casa Albă a anunţat joi că a cerut Congresului Statelor Unite 10 miliarde de dolari pentru a oferi ajutor umanitar şi militar Ucrainei.

Banii sunt necesari pentru a furniza Ucrainei arme defensive, a-i permite să-şi protejeze reţeaua electrică, să combată atacurile cibernetice şi dezinformarea, a declarat administraţia Biden într-un comunicat.

Update 3 martie, 20.15. Biroul ONU pentru drepturile omului a transmis joi că a confirmat că 249 de civili au fost ucişi şi 553 răniţi în Ucraina în prima săptămână a invaziei ruse. Bilanţul, realizat până la mijlocul nopţii de miercuri spre joi, a crescut de la 227 de morţi şi 525 de răniţi în raportul din urmă cu o zi.

Update 3 martie, 19.45.  A doua rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina s-a încheiat. Părţile au convenit cu privire la o serie de probleme umanitare, inclusiv posibilitatea unei încetări temporare a focului pentru a organiza coridoare umanitare. Rusia şi Ucraina vor continua negocierile în runda a treia, în viitorul apropiat.

"A doua rundă de discuții s-a încheiat. Din păcate, Ucraina nu a obținut încă rezultatele de care are nevoie. Există o soluție doar pentru organizarea coridoarelor umanitare...", transmite Mihailo Podoliak, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Şi Vladimir Medinsky, şeful delegaţiei ruse a anunţat că principalul rezultat al negocierilor de astăzi vizează salvarea populaţiei civile. 

Update 3 martie, 19.15 Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat, joi seară, cu ocazia reuniunii Consiliului prezidenţial pentru Securitate Naţională, că ucrainenii şi ruşii sunt "un singur popor", precizând că operaţiunea militară în Ucraina se derulează "conform planului".  

Liderul de la Kremlin susţine că armata rusă încearcă să creeze culoare umanitare pentru evacuarea civililor, dar că "neonaziştii" folosesc civilii ca scuturi umane. "Militarii noştri oferă coridoare sigure pentru civili, dar neonaziştii ucraineni şi mercenarii străini împiedică evacuările şi tratează civilii ca scuturi umane", a afirmat Vladimir Putin.

"Nicio ţară nu poate reprezenta pentru Rusia o ameninţare nici măcar atomică", a mai precizat Putin care a anunţat totodată că familiile militarilor ucişi în Ucraina vor primi câte 7 milioane de ruble (aproximativ 58.000 euro).

Update 3 martie, 18.25. Gigantul petrolier rus Lukoil cere încetarea războiului în Ucraina. Consiliul de conducere al Lukoil susține "încetarea imediată a conflictului armat și sprijină pe deplin soluționarea acestuia prin procesul de negociere și prin mijloace diplomatice", se spune într-o declarație a companiei difuzată joi și citată de AFP.

Update 3 martie, 18.10. O echipă avansată a Curții Penale Internaționale (CPI) de la Haga a plecat în "regiunea Ucrainei" pentru a începe investigarea unor posibile crime de război, a declarat procurorul principal al instituției într-un interviu, potrivit Mediafax.

Plecarea ehipei a avut loc la câteva ore după ce procurorul Karim Khan a declarat că va începe să strângă probe în cadrul unei investigații oficiale lansate după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, care a început la 24 februarie.

"Ieri am format o echipă și astăzi se deplasează în regiune", a declarat Khan. "Este o echipă avansată, formată din investigatori, avocați, dar și din cei cu o experiență deosebită în planificarea operațională".

Khan a declarat că biroul său va examina posibilele crime de război, crime împotriva umanității și genocid - infracțiuni aflate sub jurisdicția tribunalului - comise de părțile implicate în conflict.

Nici Rusia și nici Ucraina nu sunt membre ale CPI, iar Moscova nu recunoaște curtea, care a fost înființată în 1997 și deschisă la Haga în 2002.

Deși nu este membră a CPI, Ucraina a semnat în 2014 o declarație prin care acordă instanței jurisdicția asupra presupuselor crime grave comise pe teritoriul său începând din 2014, indiferent de naționalitatea autorilor.

Update 3 martie, 17.50. Rusia a întrerupt transportul de gaz către Polonia și Germania prin conducta Yamal. 

Fluxul de gaze rusești spre vest al conductei Yamal-Europa, din Polonia spre Germania, s-a oprit joi, potrivit datelor operatorului gazoductului, Gascade, în timp ce solicitări există în continuare pentru aprovizionarea în ambele direcții

Update 3 martie, 17.35. Ministrul ucrainean de externe, Dimitri Kuleba, a avertizat joi că există semnale potrivit cărora rușii pregătesc o operațiune sub steag fals prin care să își atace propriul teritoriu, urmând ca mai apoi să dea vina pe Ucraina.

Update 3 martie, 17.02. Încep discuţiile din cadrul celei de-a doua runde de negocieri dintre Rusia şi Ucraina.

Update 3 martie, 16.15. Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat din nou joi telefonic cu omologul său rus Vladimir Putin şi l-a sunat apoi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a anunţat Palatul Elysee.

"Pe baza a ceea ce i-a transmis preşedintele Putin, anticiparea preşedintelui Macron este că situaţia se va agrava în Ucraina", a transmis Preşedinţia Franţei, conform cotidianului Le Monde.

Palatul Elysée a confirmat anunţul Kremlinului privind "determinarea preşedintelui Vladimir Putin de a continua ofensiva", în scopul "preluării controlului asupra întregii ţări". Vladimir Putin i-a semnalat lui Emmanuel Macron că invazia militară decurge "conform planului", potrivit Preşedinţiei Franţei.

Update 3 martie, 16.02. Delegaţia Ucrainei a ajuns la locul negocierilor de pace cu ruşii.

Update 3 martie, 15.49. Au fost lupte intense în orașul Bucha, din regiunea Kiev, între trupele rusești și cele ucrainene. Forțele ucrainene au reușit să recupereze Bucha după ce fusese capturat de ruși. Pe Twitter au circulat imagini cu militarii ucraineni care au arborat steagul țării în centrul orașului.

Imaginile care circulă pe Twitter arată dimensiunea luptelor care s-au dat în orașul Bucha. Un convoi rusesc a fost distrus complet.

Tot astăzi, în Bucha, a izbucnit un incendiu uriaș la un depozit.

Update 3 martie, 15.36. O navă de transport marfă care aparține Estoniei s-a scufundat în Marea Neagră după ce ar fi lovit o mină, în apropiere de Odesa.

Update 3 martie, 15.25. Trupele rusești au lovit clădirile rezidențiale din centrul orașului Cernihiv. Potrivit Forțelor de Apărare Teritorială de Nord, citate de The Kyiv Independent, în apropiere nu există infrastructură militară, ci doar câteva școli, grădinițe și un spital.

Update 3 martie, 15.20. Primii luptători străini au ajuns în Ucraina pentru a ajuta la apărarea țării în fața invaziei trupelor ruse.

Un anunț în acest sens a fost făcut de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

"Ucraina îi întâmpină pe voluntarii străini. Primii 16.000 sunt deja pe drum pentru a apăra libertatea și viața, pentru noi și pentru toată lumea", a transmis el într-un mesaj pe Facebook.

Update 3 martie, 15.03. Trupele rusești au capturat clădirea administrației regionale de stat a orașului Herson, a transmis pe Facebook șeful administrației, Gennady Laguta.

„Cu toate acestea, nu am renunțat la îndatoririle noastre. Personalul operațional regional, pe care îl conduc, continuă să lucreze și să gestioneze problemele stringente pentru a ajuta locuitorii din regiune. Așteptăm ajutor umanitar. Vă rog să nu aveți încredere în informații false și să nu intrați în panică”, a transmis Hennadiy Lahuta pe Facebook, potrivit BBC.

Update 3 martie, 14.23. Viceprim-ministrul Ucrainei, Olha Stefanishyna, susține că NATO este parțial responsabilă pentru decesele civililor din țară, din cauza refuzului de a impune o zonă de interdicție aeriană (no-fly zone) deasupra Ucrainei.

„Este inuman să știi că populația civilă și copiii vor fi uciși dacă nu se ia această decizie”, a declarat Olha Stefanishyna pentru World Tonight la BBC Radio 4.

Update 3 martie, 13.38. Guvernul ceh declară stare de urgență deoarece se așteaptă la sosirea a numeroși refugiați din Ucraina, potrivit CNN. Potrivit deciziei Guvernului ceh, starea de urgență va intra în vigoare vineri.

Update 3 martie, 12.34. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Rusia va continua operațiunea militară în Ucraina până la „sfârșit”.

Ministrului de externe i s-a cerut să asigure lumea că Rusia nu va desfășura arme nucleare, temere care a explodat după ce Vladimir Putin a decis să pună forțele de descurajare nucleară în alertă maximă.

 „Avem o doctrină militară care descrie perimetrele și condițiile de aplicare sau desfășurare a armelor nucleare”, a spus Lavrov.

Serghei Lavrov a mai spus că Rusia se va întâlni cu Ucraina pentru a negocia, „dar numai cu o condiție: ca părțile să fie pe picior de egalitate la negocieri”.

Ministrul rus de externe a făcut comentarii mai ample despre aliații occidentali:

„Americanii dictează germanilor ce este bun pentru securitatea energetică europeană și spun că nu au nevoie de acea conductă (Nordstream 2) și că securitatea va fi asigurată de aprovizionarea din SUA, care este de câteva ori mai scumpă.

Ei încearcă să ne impună propria viziune asupra viitorului Europei.

Napoleon și Hitler aveau obiectivul să aibă întreaga Europă sub controlul lor – acum americanii au controlul Europei.

Și vedem că această situație a demonstrat cu adevărat ce rol joacă UE în situația globală”.

Update 3 martie, 12.05. Spania trimite vineri primul transport cu arme în Ucraina, care va consta în 1.370 de lansatoare de grenade antitanc.

Este o parte din primul transport de arme ofensive oferite ucrainenilor sub formă de ajutor în fața invaziei rusești, anunță CNN.

Transportul va mai include mitraliere și 700.000 de elemente de muniție, a spus Ministrul Apărării din Spania, Margarita Robles.

„Toate vor fi transportate cu avioane spaniole în Polonia, în apropierea graniței, unde oficialii ucraineni vor primi transportul”, a declarat Robles pentru televiziunea spaniolă Antena 3 TV.

Update 3 martie, 11.30. Sportivii din Rusia și Belarus au fost eliminați de la ediția de anul acesta a Jocurilor Paralimpice de iarnă de la Beijing, a confirmat Comitetul Internațional Paralimpic.

Update 3 martie, 10.53. În Rusia, pe 3 martie, va avea loc o lecție deschisă „Apărătorii păcii” pentru școlari, în cadrul căreia se va vorbi despre așa-numita „misiune de eliberare în Ucraina” și de ce a fost necesară, potrivit Ministrului Educației al Federației Ruse.

”Pericolul NATO” și motivul pentru care „Rusia s-a ridicat pentru a proteja populația civilă din Republicile Populare Donețk și Lugansk” vor fi printre subiectele lecției, se arată într-o postare de pe Facebook a Ministerului Educației.

Update 3 martie,10.29. Orașele Harkov, Cernihiv și Mariupol „rămân în mâinile ucrainene” au transmis oficialii Ministerului Apărării britanic.

Ministerul a precizat că deși „unele forțe rusești au intrat în orașul Herson”, „situația militară rămâne neclară”.

Potrivit oficialilor, ”corpul principal” al convoiului rusesc care avansează spre Kiev se află încă la peste 30 km de capitala Ucrainei, întârziere datorată „rezistenței ferme  a Ucrainei, defecțiunilor mecanice și aglomerației”.

Update 3 martie, 9.37. Opt persoane, inclusiv doi copii, au murit în urma atacului asupra orașului Izyum din regiunea Harkiv, a informat The Kyiv Independent.

Update 3 martie, 09.22. Forțele armate ucrainene au transmis că Moscova „nu și-a atins obiectivul principal de a captura Mariupol” miercuri şi nu a ajuns la „graniţa administrativă” Doneţk şi Lugansk, transmite SkyNews.

Orașul, care se află pe coasta Mării Azov, a fost încercuit de trupele ruse și de rebelii proruși din estul Ucrainei în ultimele zile și a fost bombardat masiv.

Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Aleksei Danilov, susține că potrivit serviciilor de informații, Vladimir Putin urmează să decreteze stare de urgență în Federația Rusă, începând din 4 martie.

„Acestea sunt datele serviciillor noastre de informații că, din 4 martie, Federația Rusă urmează să impună legea marțială”, a spus Oleksii Danilov într-un interviu pentru postul Rada Tv.

Update 3 martie, 08.46. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un nou mesaj video în care le cere soldaților ruși, mult prea tineri, să meargă acasă.

"Oriunde vor merge, vor fi distruși. Nu vor avea pace aici, nu vor avea mâncare, nu vor avea nici un moment de liniște. Ocupanții vor primi un singur lucru de la ucraineni: rezistență. Rezistență aprigă. O astfel de rezistență încât își vor aminti mereu că nu renunțăm la ceea ce este al nostru, își vor aminti ce este un război patriotic. Da, pentru noi, ucrainenii, acesta este un război patriotic. Știm cum încep războaiele patriotice și știm cum se termină pentru invadatori”, a declarat președintele Volodimir Zelenski în această dimineață.

”Armata noastră face totul pentru a distruge pe deplin inamicul. Aproape 9.000 de ruși au fost uciși într-o săptămână. În Nikolaevsk, ocupanții sunt nevoiți să folosească zeci de elicoptere pentru a-și ridica morții și răniții de 19 și 20 de ani. Ce au văzut ei în viața lor în afară de această invazie? Ucraina nu vrea să fie acoperită de cadavrele soldaților. Mergeți acasă! Cu toții! Spuneți-le ofițerilor voștri că vreți să trăiți. Că nu vreți să muriți, ci să trăiți. Trebuie să oprim războiul și să restabilim pacea cât mai curând posibil.

Îi vom alunga. Cu rușine! Ca acei oameni obișnuiți care alungă ocupanții din magazinele alimentare unde soldații ruși merg să încerce să găsească ceva de mâncare. Aceștia nu sunt războinici ai unei superputeri. Aceștia sunt copii confuzi care au fost folosiți. Luați-i acasă”, a mai spun președintele Ucrainei, portrivit SkyNews.

Update 3 martie, 07.12. O nouă noapte de coșmar în Ucraina. Niciodată nu au sunat sirenele în atât de multe zone ale țării. Acestea au răsunat minute în șir încă de la căderea serii. Țintă au fost orașe mari ale țării printre care Odessa sau Cernăuți. Mai mulți civili și-au pierdut viața, inclusiv un copil, în Izium, oraș lovit puternic de rachete noaptea trecută.

Organizația Națiunilor Unite a declarat că 227 de civili și-au pierdut viața de la începerea războiului, inclusiv 15 copii

În Kiev, au fost semnalate atacuri ale armatei ruse în zona staţiei de metrou Druzhby Narodiv.

Anterior, s-a produs o explozie în zona Gării centrale din Kiev, dar autorităţile ucrainene au declarat, potrivit Sky News, că nu a fost vorba de un atac direct, ci de căderea unor fragmente ale unei rachete ruse doborâte de sisteme antibalistice.

Update 3 martie, 01.31. O explozie puternică s-a produs la Kiev, după ce, în urmă cu numai câteva minute, sirenele care anunţau noi raiduri aeriene ale militarilor ruşi au pornit în tot oraşul.

Update 3 martie, 01.00. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un nou mesaj ucrainenilor, prin intermediul unui clip video.

"Fiecare ocupant rus ar trebui să știe că va primi o respingere aprigă de la ucraineni. Așa încât să-și amintească pentru totdeauna că nu vom renunța la ce ne aparţine!

Suntem oamenii care au distrus planurile inamicului. În timpul săptămânii! Am distrus planurile pe care le pregăteau de ani de zile. Moralul duşmanilor se deteriorează. Mai mulți ocupanți fug spre Rusia. Îi admir sincer pe ucrainenii care ies cu mâinile goale și alungă ocupanții din orașele lor! Îi vom alunga în rușine! Aceștia nu sunt soldaţi profesionişti. Aceștia sunt copii pierduți care au fost folosiți!

Aproape 9.000 de ruși au fost uciși într-o săptămână.

Pentru noi, ucrainenii, acesta este Războiul Patriotic. Ne amintim cum încep astfel de războaie. Și știm cum se termină pentru invadatori! Oriunde ar merge, vor fi distruși peste tot. Ocupanții vor primi o respingere de la ucraineni!", a declarat preşedintele Ucrainei.

Update 3 martie, 00.50. Forţele militare ruse au bombardat oraşul Izyum situat la sud de Harkov.

Atacul a început în jurul orei 00.00, iar rachetele au lovit mai multe clădiri, printre care şi case în care locuiau civili. Potrivit primarului oraşului, Volodymyr Matsokin, cel puţin trei oameni au murit în urma bombardamentelor.

Update 3 martie, 00.39. Peste 7.000 de militari ruşi au murit în războiul din Ucraina până în prezent.

Informaţia a fost publicată de Reuters, care citează o sursă guvernamentală de la Kiev.

Update 3 martie, 00:20. O angajată a Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE în Ucraina, Marina Fenina, a murit în timpul bombardamentelor de la Harkov, a anunțat Secretariatul OSCE din Viena, citat de grupul media ucreainean, Nexta.

Update 3 martie, 00:05. SUA au livrat Ucrainei săptămâna aceasta sute de rachete antiaeriene Stinger, spun surse oficiale citate de CNN. 

Bombardamente puternice la Kiev şi Harkov. Se confirmă căderea Hersonului, oraş aflat în sudul Ucrainei.

Ucraina continuă să reziste deşi preţul plătit este tot mai mare. Departamentul american al Apărării afirmă că forțele rusești au înregistrat progrese minore în ultimele 24-36 de ore, scrie BBC. Convoiul morţii (60 km de blindate şi tehnică de luptă), care se îndreaptă spre Kiev a fost încetinit de luptătorii ucraineni și "rămâne blocat", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt John Kirby.

Potrivit acestuia, trupele invadatoare întâmpină în general mai puțină rezistență în sudul țării decât în nord. El a spus că Pentagonul nu poate confirma că orașul Herson din sudul țării a căzut, așa cum susțin rușii.

În pofida încetinirii ritmului, Kirby avertizat el, Rusia păstrează la dispoziție o putere suplimentară care nu a fost încă folosită.

Joi, la la Casa Vânătorului din Belovezhskaya Pushcha, la graniţa Belarus cu Polonia, sunt aşteptate noile negocieri dintre Rusia şi Ucraina. 

Vladimir Medinsky, consilierul președintelui rus Vladimir Putin şi şef al delegaţiei, a declarat se va discuta, printre altele, şi despre încetarea focului.

Antena 3 transmite 24 de ore din 24 despre războiul din Ucraina. În fiecare zi, echipa antena3.ro actualizează în timp real informaţiile referitoare la situaţia de la graniţele României. Ataşăm, mai jos, lista articolelor cu situaţia din Ucraina, pe zile:

Război în Ucraina 2 martie 2022 | Atac aerian furibund asupra Kievului. ONU condamnă intervenţia rusă din Ucraina | Antena 3 transmite LIVE 24 din 24

Război în Ucraina 1 martie 2022 | Atacul asupra capitalei Kiev continuă, explozie devastatoare în oraşul Chuguev | Antena 3 transmite LIVE 24 din 24

Război în Ucraina 27-28 februarie 2022 | Ruşii au atacat şi invadat capitala Kiev, cinci oameni au murit în urma unui bombardament | Antena 3 transmite LIVE 24 din 24

×
Subiecte în articol: Război Ucraina
Cele mai noi știri
Parteneri
x close