Antena 3 CNN Externe Român condamnat la închisoare pentru cerșetorie

Român condamnat la închisoare pentru cerșetorie

Român condamnat la închisoare pentru cerșetorie
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
18 Iul 2017   •   20:52

Un cetăţean român a fost condamnat de un tribunal din Danemarca la 14 zile de închisoare, în contextul în care în această ţară au intrat în vigoare măsuri mai aspre menite să descurajeze cerşetoria agresivă.

Bărbatul a fost condamnat în lipsă de Tribunalul districtual din Copenhaga, în ceea ce se consideră a fi prima condamnare care are loc după intrarea în vigoare, în iunie, a noii legislaţii anticerşetorie. 

Măsurile adoptate de legislatorii danezi cuprind dublarea pedepselor pentru cei aflaţi la primul delict, acestea crescând la 14 zile de închisoare. Delincvenţii pot fi trimişi la închisoare fără un avertisment prealabil din partea poliţiei, cum era practica până acum. 

Noua lege urmăreşte să împiedice cerşetoria în zonele pietonale, în faţa supermarketurilor, în staţiile de transport, precum şi în trenuri şi alte mijloace de transport public. 

Poliţia l-a notificat pe român la 11 iulie, când a fost găsit cerşind în faţa staţiei Norrebro din capitala daneză, după cum a precizat procuroarea Marlene Beynon. Deşi bărbatul, născut în 1969, nu s-a prezentat la tribunal, martorii audiaţi au confirmat că acesta s-a aflat la Norrebro. Acum, poliţia trebuie să-l notifice din nou în legătură cu condamnarea sa şi să afle dacă intenţionează să facă apel la sentinţă.

Reclamaţiile privind cerşetoria agresivă şi instalarea de tabere ilegale, lipsite de apă curentă şi instalaţii sanitare, s-au înmulţit în ultimele luni la Copenhaga, menţionează dpa. 

Tot atunci, ministrul danez al justiţiei, Soren Pape, a spus că doreşte să discute această chestiune şi cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, menţionând că şi alte ţări din blocul comunitar se confruntă cu probleme similare provocate mai ales de romii veniţi din Europa de Est. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close