Antena 3 CNN Externe România, printre ţările care trebuie să deschidă o anchetă privind existenţa unor închisori CIA pe teritoriile lor

România, printre ţările care trebuie să deschidă o anchetă privind existenţa unor închisori CIA pe teritoriile lor

România, printre ţările care trebuie să deschidă o anchetă privind existenţa unor închisori CIA pe teritoriile lor
Sursa foto: Foto: Mediafax
de S.T.    |    11 Iul 2012   •   10:02

Comisia pentru Libertăţi Civile din PE recomandă Lituaniei, Poloniei şi României să deschidă sau să reia anchetele privind existenţa pe teritoriile lor a unor închisori secrete sau instalaţii în care să fie deţinute persoane în cadrul programului CIA  de extrădări extraordinare, scrie Mediafax.

Eurodeputatul francez Helene Flautre, al cărei raport a fost adoptat marţi cu 50 de voturi pentru, două împotrivă şi cinci abţineri, a declarat că "parlamentul European a adus din nou în atenţie abuzurile cu privire la drepturile omului comise de CIA şi a criticat statele membre care au fost complice la aceste abuzuri".

Potrivit acestui raport, cercetările efectuate de ONU, Consiliul Europei, presa naţională şi internaţională, jurnaliştii de investigaţie şi societatea civilă au adus la lumină noi informaţii cu privire la locaţia închisorilor secrete ale CIA în Europa, la zborurile de extrădări extraordinare din spaţiul aerian european şi la persoanele transportate sau deţinute.

Eurodeputaţii care au votat în favoarea acestui raport consideră că statele membre "şi-au exprimat intenţia de a se supune dreptului internaţional dar până în prezent nu şi-au îndeplinit în mod adecvat obligaţiile care le revin tuturor statelor membre de a investiga încălcările grave ale drepturilor omului în legătură cu programul CIA".

Ei regretă "întârzierile în clarificarea acestui caz şi cer autorităţilor judiciare din România să deschidă o anchetă independentă cu privire la presupusele închisori CIA de pe teritoriul ţării, "în special în lumina noilor dovezi privind zborurile de legătură dintre România şi Lituania".

Europarlamentarii cer Finlandei, Danemarcei, Portugaliei, Italiei, Marii Britanii, Germaniei, Spaniei, Irlandei, Greciei, Ciprului, României şi Poloniei să dezvăluie toate informaţiile cu privire la avioanele suspecte asociate cu CIA şi teritoriul lor.

 

×
Subiecte în articol: inchisori CIA
Parteneri
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare
x close