Antena 3 Externe Rusia cere Ucrainei să scoată în afara legii grupările naţionaliste

Rusia cere Ucrainei să scoată în afara legii grupările naţionaliste

de G.S.    |    15 Mar 2014   •   11:00
Rusia cere Ucrainei să scoată în afara legii grupările naţionaliste
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
Moscova a îndemnat sâmbătă Ucraina să scoată în afara legii grupările naţionaliste, după moartea a două persoane, în estul ţării, într-un atac armat implicând naţionalişti radicali şi militanţi proruşi, relatează AFP, conform Mediafax.
"Grupările lui Bandera din Ucraina ar trebui să fie declarate ilegale, pentru incitare la ură interetnică", a declarat, într-un mesaj postat pe Twitter, Konstantin Dolgov, ministrul rus însărcinat cu Drepturile Omului.
Stepan Bandera era liderul unei mişcări naţionaliste ucrainene acuzate de către ruşi de complicitate cu naziştii în al Doilea Război Mondial.
"Nimeni nu a exonerat Ucraina de obligaţia de lupta împotriva rasismului, discriminării rasiale şi xenofobiei. Aceste obligaţii ar trebui să fie duse la îndeplinire", a adăugat Doglov.
Două persoane, un militant prorus şi un trecător, au fost ucise, iar alte cinci rănite, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Harkov, în estul Ucrainei, într-un atac armat implicând naţionalişti radicali şi militanţi proruşi, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.
Militanţi proruşi au încercat să pătrundă într-o clădire în care se afla un grup de persoane pe care îl suspectau că a deschis focul, vineri seara, asupra unor manifestanţi proruşi, a adăugat această sursă, precizând că este vorba despre informaţii preliminare. Persoanele din clădire sunt cele care au deschis focul, a adăugat sursa citată, fără să precizeze dacă proruşii au ripostat.
Poliţia a arestat 30 de persoane.
"Arestările unor neofascişti la Harkov ar trebui să marcheze începutul unei vaste operaţiuni vizând să neutralizeze şi să pedepsească extremişti care devin incontrolabili", a adăugat Doglov.
Rusia a anunţat vineri că-şi rezervă dreptul să-şi protejeze compatrioţii aflaţi pe întreg teritoriul ucrainean, sugerând că ar putea să mobilizeze trupe în afara Peninsulei Crimeea, pe care o ocupă deja.
Proruşii au îndemnat la organizarea unor manifestaţii, sâmbătă, în bastioanele lor din estul Ucrainei, alimentând temeri cu privire la noi posibile confruntări cu naţionaliştii, cu o zi înaintea unui referendum privind anexarea Crimeei la Rusia.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close