Antena 3 CNN Externe Starea lui Nelson Mandela s-a înrăutăţit. Liderul sud-african respiră numai cu ajutorul aparatelor

Starea lui Nelson Mandela s-a înrăutăţit. Liderul sud-african respiră numai cu ajutorul aparatelor

Starea lui Nelson Mandela s-a înrăutăţit. Liderul sud-african respiră numai cu ajutorul aparatelor
Sursa foto: Foto: Agerpres
26 Iun 2013   •   17:16

Starea lui Nelson Mandela s-a înrăutăţit. Potrivit presei internaţionale, fostul preşedinte sud-african poate respira numai cu ajutorul aparetelor medicale.

Nelson Mandela este internat în spital de 18 zile.

Vocile sutelor de oameni care au cântat pentru însănătoşirea lui Nelson Mandela au răsunat toată ziua în apropiere de spitalul unde este internat de 18 zile cel mai iubit conducător al Africii de Sud.

În vârstă de 94 de ani, Mandela este vegheat zi şi noapte de soţia sa, Graca, dar este vizitat zilnic şi de fosta soţie, Winnie.

Rudele lui Mandela par că şi-au luat rămas-bun de la revoluţionarul anti-apartheid, după ce, ieri, fiica Zizi şi două dintre strănepoate, însoţite de un alai de apropiaţi, l-au vizitat în salon.

În acest timp, porţile spitalului unde este internat au fost transformate într-un altar de mesaje de încurajare, apreciere şi susţinere faţă de Mandela, unde, sute de oameni au aşezat flori şi baloane.

Mai mult decât atât, un om de afaceri din Pretoria a eliberat mai mulţi porumbei chiar din faţa acestui altar, în semn de mulţumire pentru că Mandela a eliberat naţiunea de regimul apartheid.

Milioane de oameni din întreaga lume se roagă în continuare pentru însănătoşirea lui Nelson Mandela, primul preşedinte de culoare al Africii de Sud.

×
Subiecte în articol: Nelson Mandela
Parteneri
Camerele de Gardă, pline după mesele copioase de Paşte
x close