Antena 3 CNN Externe Statul european pentru care 2014 a fost cel mai dificil an de la Al Doilea Război Mondial

Statul european pentru care 2014 a fost cel mai dificil an de la Al Doilea Război Mondial

Statul european pentru care 2014 a fost cel mai dificil an de la Al Doilea Război Mondial
Sursa foto: Foto: boston.com
30 Dec 2014   •   20:26

Ucraina a parcurs în 2014 cel mai dificil an de la Al Doilea Război Mondial, cu război cu separatiştii ruşi în estul ţării şi o criză economică fără precedent, a afirmat marţi preşedintele băncii centrale, Valeria Gontareva, într-o conferinţă de presă de bilanţ, transmite AFP.
   
"Cu o contracţie a PIB de 7,5% şi devalorizarea monedei cu 50%, ţara noastră nu a mai avut un an atât de dificil de la Al Doilea Război Mondial", a spus Gontareva.
   
Premierul Arseni Iaţeniuk a afirmat la rândul său, într-o conferinţă de presă separată, că provocările economice sunt legate de agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei.
   
După ce a pierdut Peninsula Crimeea, anexată în luna martie de Rusia, Ucraina se confruntă de opt luni cu revolta separatiştilor pro-ruşi în estul ţării, unde şi-au pierdut viaţa peste 4.700  de oameni.
   
Gontareva a precizat că rata inflaţiei a atins în noiembrie 21%, iar rezervele băncii centrale, în aur şi valută, au scăzut rapid.
   
Întrebată despre devalorizarea rublei, Gontareva a spus că se bucură în calitate de cetăţean al Ucrainei.
   
"Nu pot să mă bucur şi în calitate de şefă a băncii centrale, având în vedere că Rusia rămâne unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai Ucrainei, iar devalorizarea rublei are o influenţă negativă asupra grivnei", a spus ea.
   
Iaţeniuk a arătat că schimburile comerciale dintre Ucraina şi Rusia au scăzut la jumătate şi că Rusia nu va mai fi în curând unul dintre principalii parteneri ai statului ucrainean.
   
"Cred că ce s-a întâmplat în 2014 nu se va mai repeta vreodată, fără îndoială abordăm anul 2015 cu optimism", a asigurat Gontareva.
   
Ea a indicat că previziunile referitoare la inflaţie pentru 2015 au fost revizuite în creştere de la 12%-15% la 17%-18%, pentru a ţine cont de majorarea preconizată a tarifelor la gaze şi electricitate, una dintre măsurile necesare pentru reducerea deficitului bugetar solicitate de FMI.
   
Deputaţii ucraineni au aprobat luni un buget de austeritate esenţial pentru acordul de finanţare din partea FMI, a cărui delegaţie va reveni în Ucraina pe 8 ianuarie.
   
Cheltuielile pentru apărare şi securitate vor creşte totuşi de cinci ori, la 5% din PIB, de la 1% din PIB, la 90 de miliarde de grvine (3,8 miliarde euro). În schimb, mai multe tipuri de ajutoare sociale vor fi eliminate.

×
Subiecte în articol: al Doilea Razboi Mondial Ucraina
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close