Antena 3 CNN Externe Tony Blair nu regretă implicarea Marii Britanii în războiul din Irak

Tony Blair nu regretă implicarea Marii Britanii în războiul din Irak

Tony Blair nu regretă implicarea Marii Britanii în războiul din Irak
Sursa foto: Tony Blair
30 Ian 2010   •   20:02

Presa britanică este uimită de lipsa de regrete dovedită de Tony Blair la audierile cu privire la războiul din Irak. Fostul premier britanic a fost audiat la Londra de Comisia Chilcot care vrea să stabilească dacă informaţiile care au dus la invazia Irakului au fost corecte şi dacă războiul este legal.

Ziariştii britanici s-au arătau şocaţi de faptul că Tony Blair a declarat că nu are "nici un regret" pentru implicarea Marii Britanii într-un război împotriva lui Saddam Hussein. Cotidianul britanic The Guardian scrie că Blair şi-a regăsit rapid tonul obişnuit şi audienţa "a ascultat în tăcere lecţia sa de neoconservatorism pentru elevi puţin mai lenţi".

Potrivit jurnaliştilor britanici, Tony Blair a ignorat total o "invitaţie la umilinţă", atunci când a fost întrebat de mai multe ori dacă are regrete. ?Responsabilitate, dar niciun regret pentru înlăturarea lui Saddam Hussein. Cred că a fost un monstru, cred că a ameninţat nu numai regiunea, ci întreaga lume?, spune fostul premier britanic.

Jurnaliştii de la The Guardian spun că declaraţiile lui Blair au fost prea mult pentru o audienţă care includea familii în doliu. "Sala a pierdut controlul şi a izbucnit în lacrimi", scrie The Guardian.

The Independent spune că este imposibil ca Blair să nu fi avut regrete, pentru că "au fost prea mulţi morţi pentru zero regrete".

Cei mai mulţi dintre comentatorii de la Londra au apreciat însă performanţa de orator arătată la audienţe de Tony Blair. The Daily Telegraph subliniază faptul că, deşi nu se ştie cum a intrat Marea Britanie în război cu Irakul în 2003, "Blair a ieşit din asta nu doar teafăr, ci chiar deloc umilit".

Numeroase publicaţii au remarcat faptul că interogatoriul comisiei Chilcot în ceea ce îl priveşte pe Blair a fost slab.

Antena 3

×
Subiecte în articol: Tony Blair Marea Britanie
Parteneri
Lidia Buble a filmat îngrozită incendiul din nordul Bucureştiului
x close