Un nou record negativ, în rapoarte oficiale: România, în fruntea clasamentului privind evoluția epidemiei de COVID-19 în UE

de Milena Niță    |    14 Aug 2020   •   12:20
Un nou record negativ, în rapoarte oficiale: România, în fruntea clasamentului privind evoluția epidemiei de COVID-19 în UE Pixabay

Ţara noastră mai înregistrează un record negativ, după ce numărul de cazuri noi de coronavirus creşte de la o zi la alta. Acum, România a juns în top în ce priveşte răspândirea epidemiei de COVID-19 în Uniunea Europeană.

Un raport publicat de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), care analizează situația din UE și Marea Britanie, arată că România este pe primul loc la răspândirea epidemiei de COVID-19 în Uniunea Europeană. 

Potrivit documentului, noi avem şi cea mai mare rată de pozitivare, un raport de 19 decese la un milion de locuitori în 14 zile, în condițiile în care media europeană este de 4, iar rata cazurilor noi depistate la 100.000 de locuitori este de aproape patru ori cât media europeană, potrivit g4media.ro.

România, primul loc la rata deceselor la un milion de locuitori

Cele mai multe noi cazuri în 14 zile la nivelul UE și UK au fost raportate în Spania (28.267), România (15.420) și Franța (13.245), în condițiile în care țara noastra este menționată între statele cu niveluri scăzute ale testării.

România este pe primul loc la rata deceselor la un milion de locuitori, cu 19,1 în 14 zile, fiind urmată de Marea Britanie – 13,8 și Bulgaria – 12,3, în condițiile în care media la nivelul UE și UK este de 4,1.

Avem şi rată mare de pozitivare

Şi în ce priveşte rata de pozitivare, aceasta este de 6,2% în România, 5,1% în Croația și de 4,5% în Spania, media europeană fiind de 1,4%. În ultimele două săptămâni, doar șase state (Belgia, Cehia, Luxemburg, Malta, România și Spania) au raportat o creștere a cazurilor cu peste 30%. 
 

Parteneri
x close