Antena 3 CNN Externe Un oficial al British Petroleum, demis pentru proasta gestionare a crizei din Golful Mexic

Un oficial al British Petroleum, demis pentru proasta gestionare a crizei din Golful Mexic

Un oficial al British Petroleum, demis pentru proasta gestionare a crizei din Golful Mexic
Sursa foto: Foto: smoode.com
26 Iul 2010   •   12:46

Un oficial din cadrul companiei British Petroleum a declarat, sub protecţia anonimatului, că directorul companiei, Tony Hayward, va fi înlăturat din funcţie, pentru proasta gestionare a crizei din Golful Mexic.

Tony Hayward, aflat în cadrul companiei de 28 de ani, ar urma să fie înlocuit de colegul său american, Robert Dudley, cel care se ocupă de operaţiunea de curăţare a mareei negre.

Actualul director executiv al British Petroleum a fost aspru criticat pentru modul în care a coordonat acţiunile de stopare a deversărilor de petrol.

Potrivit BBC, compania britanică a aşteptat primele rezultate pozitive pentru a anunţa schimbarea de management.

Antena 3

 

×
Subiecte în articol: british petroleum
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close