Antena 3 CNN International News Compania aeriană United Airlines își obligă angajații să se vaccineze, altfel vor fi dați afară. Premieră pentru industria aeronautică

Compania aeriană United Airlines își obligă angajații să se vaccineze, altfel vor fi dați afară. Premieră pentru industria aeronautică

United Airlines va solicita celor 67.000 de angajați americani să se vaccineze împotriva Covid până cel târziu pe 25 octombrie sau vor risca demiterea, o premieră pentru marele transportator american care probabil vor crește presiunea asupra rivalilor.

Compania aeriană United Airlines își obligă angajații să se vaccineze, altfel vor fi dați afară. Premieră pentru industria aeronautică
Sursa foto: Getty
de Alexandru Negrici    |    06 Aug 2021   •   20:25

Un executiv al companiei a declarat că nu are în vedere o regulă similară pentru pasageri și că orice astfel de cerință va fi o decizie pe care guvernul va trebui să o ia.

United Airlines a declarat că, deși a purtat discuții cu sindicatele sale cu privire la noile reguli, nu a ajuns la acorduri cu acestea.

Cele mai mari două sindicate ale companiei aeriene - Asociația Însoțitorilor de Zbor și Asociația Piloților de Linie Aeriană - au emis declarații sugerând că vor accepta mandatul. 

Sindicatul Însoțitorilor de Zbor a declarat că 80% dintre membrii săi sunt vaccinați, în timp ce Sindicatul Piloților a declarat mai mult de 90% membrii săi au luat aceeași decizie, înainte ca regula să fie bătută în cuie.

"Experții spun că vaccinarea este cea mai bună apărare a noastră împotriva Covid-19 și împotriva extinderii prejudiciului", a fost transmis prin notificarea de la Sindicatul Însoțitorilor de Zbor către membrii săi. 

"Am văzut o creștere notabilă a testelor pozitive, în ultimele două săptămâni, [majoritatea] fiind ale însoțitorilor de zbor nevaccinați".

Declarația Sindicatului Piloților a fost mai prudentă, spunând că este de părere că mandatul „justifică negocieri suplimentare pentru a ne asigura de bunăstarea și drepturile de negociere”. 

Grupul a mai declarat că deciziile recente ale instanțelor sugerează că „mandatul angajatorului ar fi stabilit ca legal” dacă ar fi contestat în instanță.

Compania aeriană a stabilit un termen limită la sfârșitul lunii octombrie pentru ca angajații să demonstreze statutul de vaccinare. 

Orice angajat care refuză să prezinte dovada vaccinării va fi demis.

Cerințele de vaccinare ale angajatorilor devin frecvente.

Printre celelalte companii care au anunțat mișcări similare pentru unii sau toți angajații sunt Google , Disney, Facebook, Goldman Sachs, Morgan Stanley, Netflix, Tyson Foods și Walmart (cel mai mare angajator din sectorul privat al națiunii).

×
Subiecte în articol: United Airlines vaccineze
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close