Antena 3 CNN International News Polonia a cerut oficial Germaniei aprobarea pentru transferul de tancuri Leopard în Ucraina | Răspunsul Berlinului

Polonia a cerut oficial Germaniei aprobarea pentru transferul de tancuri Leopard în Ucraina | Răspunsul Berlinului

Polonia a solicitat oficial Germaniei permisiunea pentru expedierea de tancuri Leopard 2 în Ucraina.

Polonia a cerut oficial Germaniei aprobarea pentru transferul de tancuri Leopard în Ucraina | Răspunsul Berlinului
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    24 Ian 2023   •   12:50

Kievul a cerut insistent aceste tancuri în ultima perioadă, pe fondul speculațiilor că Rusia urmează să declanșeze o nouă ofensivă terestră.

Ministrul Apărării de la Varșovia, Mariusz Blaszczak, a confirmat, marți, că solicitarea a fost trimisă Berlinului.

"Germanii au primit deja solicitarea noastră de consimțământ pentru transferul tancurilor Leopard 2. Fac apel, de asemenea, către partea germană să se alăture coaliției de țări care sprijină Ucraina cu tancuri Leopard 2. Aceasta este cauza noastră comună, pentru că este vorba despre securitatea întregii Europe", a scris ministrul polonez pe Twitter.

La rândul său, ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunțat că guvernul din care face parte va decide "foarte curând" în privința cererii formulate de Polonia.

Citește și: Polonia anunță că trimite "oricum" tancuri germane Leopard în Ucraina

Ministru german: "Nu ne opunem ca alte țări să înceapă instrucția militarilor ucraineni pe tancuri Leopard"

"Pregătim decizia, care va veni foarte curând", a declarat el, marți, într-o conferință de presă comună cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.

Dacă decizia este de a trimite tancuri, Germania va putea acționa "foarte repede", a adăugat el.

Pistorius a răspuns criticilor care acuză Germania de împiedicarea livrării tancurilor în Ucraina, spunând că țara sa nu este singura care "cântărește" decizia și că "sunt parteneri care încă fac evaluări".

"Nu ne opunem ca instruirea (militarilor ucraineni pe tancuri Leopard de către alte țări) să înceapă imediat, dar noi nu putem face asta până nu luăm o decizie în legătură cu gestionarea livrărilor de tancuri", a menționat ministrul.

CNN a consemnat, luni, declarația premierului polonez Mateusz Morawiecki, care a declarat că Varșovia va trimite tancuri germane Kievului chiar dacă Berlinul nu autorizează un astfel de transfer.

Foto: tanc german Leopard 2

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close