Antena 3 CNN International News Putin îi arată lui Kim ce poate Flota rusă din Pacific 

Putin îi arată lui Kim ce poate Flota rusă din Pacific 

Președintele Vladimir Putin a anunțat, miercuri, că liderul nord-coreean Kim Jong-un își continuă turneul în Orientul Îndepărtat rus cu o vizită la Vladivostok și la fabrici militare din orașul Komsomolsk na Amur, anunță CNN, care citează agenția rusă RIA Novosti.

Putin îi arată lui Kim ce poate Flota rusă din Pacific 
Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Sep 2023   •   14:30

Putin a spus că, la Vladivostok, Rusia îi va arăta lui Kim capacitățile Flotei Pacificului. 

Cu Cartierul General în Fokino, la câteva zeci de kilometri de Vladivostok, Flota rusă a Pacificului dispune - conform informațiilor din surse deschise - de peste 40 de nave de suprafață și de mai mult de 20 de submarine, dintre care la finele lui 2022 erau active doar circa două treimi.

Între rolurile acestei flote în cadrul armatei ruse se numără descurajarea nucleară pe mare.

Citește și: Meniul pregătit de Vladimir Putin pentru Kim Jong-un la dineul de stat din Rusia 

Mai devreme în cursul zilei, președintele rus a purtat discuții cu omologul nord-coreean la cosmodromul Vostocinîi și a dat un dineu în onoarea acestuia.

El a spus că există oportunități de cooperare bilaterală în domeniul tehnico-militar între Rusia și Coreea de Nord, adăugând că țara sa "își va respecta obligațiile internaționale".

Potrivit lui Putin, "Rusia are ceva de oferit" Coreei de Nord în domeniul agriculturii.

Kremlin: "Discuțiile Putin - Kim, substanțiale"

Discuțiile lui Vladimir Putin cu Kim Jong-un au fost "importante și substanțiale", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Oficialul rus a arătat că Phenianul este interesat de cooperarea cu Rusia în domeniile aviației și transporturilor.

Conform presei ruse, Kim și-a exprimat "sprijinul deplin pentru lupta dreaptă" a Rusiei.

El a mai declarat că cei doi șefi de stat au ajuns la un acord vizând "aprofundarea cooperării strategice și tactice și a solidarității în lupta pentru apărarea drepturilor suverane și a securității".

Foto: Putin și Kim în vizită în regiunea rusă Amur, 13 septembrie 2023

×
Parteneri
Fumul degajat de incendiul din Bucureşti este toxic! Precizările ISU şi ANM
x close