Antena 3 CNN International News Ucraina a înălțat drapelul național pe Insula Șerpilor

Ucraina a înălțat drapelul național pe Insula Șerpilor

Forțele armate ucrainene au ridicat steagul țării pe Insula Șerpilor, după ce au determinat anterior trupele ruse să plece de pe acest obiectiv strategic din Marea Neagră.

Ucraina a înălțat drapelul național pe Insula Șerpilor
Sursa foto: Twitter @pravda_eng
de Adrian Iclozan    |    04 Iul 2022   •   14:37

Anunțul ridicării drapelului a fost făcut de Natalia Humeniuk, purtător de cuvânt al Districtului militar Sud.

"Steagul Ucrainei a fost înălțat pe insulă. Operațiunea a fost finalizată. Insula s-a întors sub jurisdicția Ucrainei", a spus ea, fără alte detalii, notează CNN.

În data de 30 iunie, Rusia a anunțat că părăsește Insula Șerpilor, o bucată de stâncă de 17 hectare cu mare valoare strategică, situată în Marea Neagră, la câteva zeci de kilometri de țărmurile României și Ucrainei.

O știre transmisă de agenția rusă RIA Novosti la data respectivă menționează că decizia armatei ruse reprezintă "un gest de bunăvoință".

Rusia, alungată de pe Insula Șerpilor după patru luni de ocupație

Evoluția surprinzătoare vine după o serie de bombardamente ucrainene "de precizie" efectuate asupra insulei.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării susține că forțele Moscovei și-au încheiat "sarcinile încredințate" pe insulă în data de 30 iunie și au retras garnizoana staționată acolo.

"Rusia, ca un gest de bunăvoință, și-a retras trupele de pe Insula Șerpilor.

Astfel, s-a demonstrat comunității internaționale că Federația Rusă nu interferează cu eforturile ONU de a organiza un coridor umanitar pentru exportul de produse agricole de pe teritoriul Ucrainei", a menționat Ministerul Apărării de la Moscova.

Rușii au capturat Insula Șerpilor în prima zi a invaziei

Potrivit sursei citate, decizia armatei ruse "privează Kievul de oportunitatea de a specula subiectul crizei alimentare și de a acuza imposibilitatea de a exporta cereale, din cauza controlului trupelor ruse" în Marea Neagră.

Ministerul rus mai transmite că acum revine Ucrainei obligația de a demina apele în zona țărmurilor sale, inclusiv în apele portuare.

Rusia a capturat Insula Șerpilor la începutul invaziei, în urma unui incident devenit celebru.

Pe 24 februarie, marina militară rusă a somat garnizoana ucraineană de pe insulă să se predea.

În replică, militarul ucrainean Roman Hribov a răspuns cu propoziția, devenită celebră, "navă militară rusă, du-te la dracu".

Hribov, care a supraviețuit bombardamentelor efectuate de ruși asupra insulei, a fost predat Ucrainei într-un schimb de prizonieri și decorat de președintele Volodimir Zelenski.

Reacția unui oficial de la Kiev: "Kaboom!"

Luna trecută, Ucraina a început o operațiune susținută de atacuri asupra țintelor militare de pe insulă.

Chiar rușii au confirmat atacurile Kievului, susținând inițial că acestea nu și-au atins ținta.

Însă ultimele evoluții au arătat contrariul.

Șeful biroului președintelui Zelenski, Andrei Iermak, a publicat pe 30 iunie următorul mesaj pe Twitter: "Kaboom! Nu mai sunt soldați ruși pe Insula Șerpilor. Forțele noastre armate au făcut o treabă grozavă! Urmează mai multe știri 'Kaboom' (despre lovituri n.r.). Toate vor fi ucrainene."

×
Subiecte în articol: Ucraina Insula Serpilor drapel
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close