Antena 3 CNN Life Familie ANTENA3.RO LIVE. Cum și ce ne învățăm copiii pentru a se feri de pedofili?

ANTENA3.RO LIVE. Cum și ce ne învățăm copiii pentru a se feri de pedofili?

3 minute de citit Publicat la 16:10 11 Ian 2018 Modificat la 16:10 11 Ian 2018
o_1c3iovps718ld93fuld1uiadfg8.jpg

Într-o altă latură a cazului polițistului pedofil, cred că ar trebui cu toții să ne gândim serios ce îi învățăm pe copiii noștri și cum îi învățăm să se ferească. 

Îi protejăm prea mul de mediul înconjurător, relaționează prea puțin cu străinii, așa că pentru ei e și mai dificil decât a fost pentru noi să se ferească singuri de pericole.

E momentul, însă, să schimbăm ceva și să încercăm să îi învățăm să se protejeze singur. Pentru că nu vom fi întotdeauna acolo, să îi apărăm noi.

Astăzi, la ANTENA3.RO LIVE, vorbim cu psihologul Mihai Copăceanu despre cum putem învăța copiii să se ferească de pedofili.

 

 

La ce vârstă putem vorbi cu un copil despre părțile intime?

”Trebuie să spunem copilului cât mai devreme despre părțile intime ale corpului. Părțile corpului le poate înțelege cam de la vârsta de trei ani. Ele trebuie numite de la început așa cum sunt și pentru adulți, așa copiii se vor simți de la început în siguranță. Părințile trebuie să le spună copiilor unde nu trebuie lăsați atinși”, a declarat Mihai Copăceanu.

 

Ce trebuie să facă părinții pentru a preveni aceste lucruri?

”Orice pedofil începe să vorbească frumos cu copiii. Pedofilii pot fi persoane la care nu te-ai gândi vreodată, de aceea trebuie să aibă grijă și părinții. Trebuie să dezvolți o relație de încredere cu copilul tău, altfel nu îți va spune ceea ce i se întâmplă. Trebui să fii afectiv cu copilul tău și nu trebuie să îl critici. Suntem puțin prea liberi cu copiii noștri. Mulți părinți nu știu ce se întâmplă cu copilul lor. Ce anturaj are, cu cine umblă, ce face. Putem să verificăm grupuile de pe rețelele de socializare să vedem ce anume vorbesc. Copiii până în 13 ani nu ar trebui să fie singuri într-un lift. Există multe tipuri de sprayuri pe care ar putea să le aibă copilul pentru a se apăra, însă cel mai bine ar fi ca micuțul să nu urce singur în lift, ci doar însoțit de o persoană de încredere. Trebuie să însoțim copilul în ceea ce înseamnă învățare”, a mai spus psihologul Copăceanu.

 

Ce înseamnă hărțuirea sexuală online?

”Mulți copii au de la vârste fragede conturi pe rețelele de socializare, trebuie să avem grijă cu ei și să le explicăm ce probleme pot avea. Un copil care nu are încredere în sine în general, de obicei, i este frică si de astfel de situație. Un copil nu trebuie pedepsit dacă spune un secret părinților, pentru că altfel se va feri să mai spună ceva. Dacă un pedofil îl atinge în părțile intime nu înseamnă neapărat că îi va face ceva rău. Ei sunt concepuți să îi atingă pe copii într-un mod în care îi face să se simtă bine și le va spune mereu copilului că acesta este secretul lor.”, a afirmat Mihai Copăceanu.

 

Ce trebuie să facă un copil pe stradă dacă se întâmplă o astfel de situație?

”Părintele ar trebuie să știe permanent unde este copilul lui. Fuga este cea mai săănătoasă în acest caz. Cel mai indicat este să previ astfel de situație, copiii simt, dar trebuie explicate astfel de posibile situații. În afară, nu ai să vezi copii neînsoțiți. Cea mai mare problemă a părinților este negarea, faptul că ei nu cred că li se poate întâmpla ceva rău copilului lor. Trebuie să ridici încrederea copilului tău și să îi faci să observe orice comportament suspect asupra lor. Cu cât le dai mai multe informații copiilor tăi, ei pot preveni o astfel de situație. ”, a mai declarat psihologul.

 

Antena 3 la lansat joi, de la ora 15.00, un nou proiect, “antena3.ro LIVE, cu Maria Coman”, un format săptămânal de interviuri exclusiv online, care va aborda temele momentului  şi le va analiza împreună cu cei în măsură să ofere răspunsuri.

Înregistrările dezbaterilor pot fi găsite și pe canalul de Youtube antena3ro.

×
Parteneri
x close