Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă În Vinerea Mare, Ela Crăciun dezvăluie de ce e important să postim

În Vinerea Mare, Ela Crăciun dezvăluie de ce e important să postim

În Vinerea Mare, Ela Crăciun dezvăluie de ce e important să postim
06 Apr 2018   •   14:21

Prezentatoarea emisiunii „Numai de bine” de la Antena 3, Ela Crăciun, a arătat, într-o postare pe blogul personal, care sunt beneficiile spirituale dar şi fiziologice ale postului negru din Vinerea Mare.

"Din punct de vedere alimentar, post negru înseamnă să nu mănânci şi să nu bei absolut nimic. Ceea ce îl face greu de ţinut dacă eşti foarte activ, ai un program solicitant.Organismul are, fiziologic, rezerve de apă şi hrană pentru opt ore. În tradiţia creştină, postul negru sau ajunarea presupune să nu mâncăm şi nici să bem nimic timp de 24 de ore, începând cu ora 18:00 a zilei precedente şi până la ora 24:00 a doua zi", explică Ela Crăciun, într-un articol intitulat "Postul negru: de la experţii în suflet, la experţii în corp"

Abordând atât latura spirituală a ajunării, cât şi cea modernă, fiziologică, Ela Crăciun prezintă motivele pentru care atât preoţii, cât şi medicii, ne recomandă să postim.

"Terapeutic, s-au descoperit efectele ajunării asupra organismului (sănătos). Acesta începe să se hrănească din depozitele de grăsimi sau resurse acumulate pînă atunci, calculând cu grijă nevoile instinctual, folosind un minimum de resurse la maximum de eficacitate. Rezerva de glicogen a ficatului şi alte substanţe nutritive prezente în sânge sunt imediat puse în funcţiune", scrie Ela Crăciun pe blog.

Citeşte articolul complet pe elacraciun.ro
 

×
Subiecte în articol: ela craciun vinerea mare
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close