Cercetătorii de la Universitatea Columbia au identificat vara anului 1960 drept momentul în care o nouă perioadă glaciară, care începuse deja, a început să se topească. Ei spun că vinovați sunt oamenii și creșterea accelerată a concentrației gazelor cu efect de seră, potrivit Popular Mechanics.
Într-un nou studiu publicat în revista Science, cercetătorii au scris că cea mai recentă perioadă glaciară (numită adesea, în limbajul obișnuit, eră glaciară) a început în urmă cu 2.000 de ani, deși ar fi fost nevoie de aproximativ 30.000 de ani pentru ca cineva să observe cu adevărat acest lucru. Activitatea umană a întrerupt-o în 1960.
„Abia începea, totul era normal, următoarea glaciațiune era pe cale să se producă, și totuși s-a oprit”, a declarat Nicolas Young, geochimist la Școala de Climă a Universității Columbia, într-un comunicat al universității. „Este un exemplu foarte puternic al modului în care am perturbat sistemul.”
Pentru a colecta datele, echipa a studiat ceea ce a mai rămas din calota glaciară Laurentide. La apogeul său, în urmă cu aproximativ 20.000 de ani, aceasta se întindea de la Cercul Polar Arctic până în Illinois și avea, în unele locuri, o grosime de aproape trei kilometri. Calota glaciară s-a redus la dimensiunea minimă în urmă cu aproximativ 3.000 de ani, apoi a început să crească din nou în urmă cu aproximativ 2.000 de ani.
„Oamenii spun mereu că a dispărut, dar nu este adevărat”, a spus Young despre calota glaciară. El a remarcat că o parte a acesteia există și astăzi sub forma calotei glaciare Barnes, de pe insula Baffin, în teritoriul canadian Nunavut, iar acest rest are încă aproximativ dimensiunea statului Delaware. Deoarece calota glaciară este înghețată direct de roca de bază de dedesubt, nu alunecă și, astfel, conservă vegetația aflată sub ea, în loc să o îndepărteze prin eroziune. Atunci când gheața se extinde, îngroapă plantele pe care le acoperă. Când se retrage, le expune din nou, permițând echipei să preleveze mostre de mușchi și să le stabilească vechimea prin datare cu radiocarbon.
„Dacă faci acest lucru de suficiente ori, poți construi efectiv o cronologie a înaintării sistematice a marginii calotei glaciare peste plante”, a spus Young. „Practic, urmărești extinderea marginii calotei glaciare.”
Această cronologie este esențială, potrivit lui Joerg Schaefer, de asemenea geochimist specializat în climă la Universitatea Columbia. „Avem o înțelegere destul de bună a modului în care această enormă calotă glaciară s-a format și a dispărut de-a lungul a mii de ani, pe baza înregistrărilor indirecte, dar surprinderea începutului acestui proces prin observații directe este o premieră”, a spus Schaefer. „Abordarea noastră ne-a ajutat să vedem primii pași ai creșterii calotei glaciare, păstrați în peisaj. Ne-a oferit o oportunitate rară de a înțelege cum începe o nouă glaciațiune și cum se reface calota glaciară Laurentide.”
Care sunt concluziile cercetătorilor despre Era Glaciară
Din punct de vedere tehnic, Pământul se află în Era Glaciară din Cenozoicul târziu de aproximativ 34 de milioane de ani, au explicat cercetătorii. În această perioadă, planeta alternează între perioade glaciare și perioade interglaciare mai calde, iar, potrivit clasificării convenționale, ne aflăm într-o perioadă interglaciară de când ultima perioadă glaciară s-a încheiat, în urmă cu aproximativ 11.700 de ani.
Noua cercetare contestă acest cadru, susținând că prima reluare a creșterii unei calote glaciare echivalează cu începutul unei perioade glaciare, „marcând debutul următoarei glaciațiuni”. Această perioadă nu a durat însă mult. Calota glaciară a atins întinderea maximă în jurul anului 1960, când încălzirea din timpul verii a provocat un „bilanț de masă negativ, retragerea marginii calotei glaciare și încheierea următoarei glaciațiuni”.
Cu alte cuvinte, clima Pământului se încălzise suficient de mult încât, în vara anului 1960, calota glaciară Barnes să piardă mai multă gheață decât acumulase în iarna precedentă, punând astfel capăt următoarei glaciațiuni. „Dispariția următoarei glaciațiuni, în pofida scăderii continue a insolației estivale, ilustrează influența forțării climatice anormale produse de gazele cu efect de seră”, au scris autorii.
Echipa se așteaptă ca această calotă glaciară să dispară în următoarele câteva secole. Fără această bază de gheață, va fi mai dificil ca noi mase de gheață să se formeze. Prin urmare, oamenii de știință nu pot spune când (sau unde) ar putea avea loc următoarea glaciațiune, mai ales atât timp cât concentrațiile gazelor cu efect de seră din atmosferă rămân ridicate.
Young a descris ce va însemna pierderea calotei glaciare: „Acelea vor fi ultimele rămășițe ale calotei Laurentide, care vor dispărea pentru totdeauna”, a spus el. „Un fenomen care a fost extrem de natural și previzibil a dispărut acum.”
