Arestarea şi eliberarea lui Sorin Ovidiu Vântu se traduc în Republica politică România printr-un simplu cuvânt: avertisment. La fel ca şi în cazurile Patriciu, Becali, Popoviciu etc., oamenii influenţi financiar şi informativ au primit din partea justiţiei politizate un ultimatum. Indiferent de ce declară în public, să se alinieze, prin dos, sistemului.
Aşadar, nu justiţia sau democraţia i-au arestat şi eliberat pe inculpaţi, ci Sistemul. Justiţia nici nu avea cum. Poartă încă tara procesului soţilor Ceauşescu, un act de justiţie care se regăseşte în brambureala din tribunalele patriei. Într-o ţară în care legile sunt date cu jumătăţi de măsură, cu greşeli nesperate pentru vânătorii de vicii de procedură, e greu să reformezi un domeniu pentru care statul n-a avut niciodată nici bani, nici tragere de inimă. Iar când peste toată această aromă pestilenţială se aşează flatulaţiile politicului, orice proces de reformă e mort din faşă. Cât priveşte democraţia, să fim serioşi. De 20 de ani această formă de guvernare se traduce în România doar prin banane la liber şi program non-stop la televizor.
Vântu nu e vreun înger, în orice intervenţie publică a dovedit că are aplecare spre "inginerii financiare." De asemenea, nici Băsescu nu e fără prihană, stau mărturie zecile sale declaraţii şi plăcerea perversă de a-şi devora toţi colaboratorii şi prietenii. De la această ecuaţie, cred că unanim acceptată de opinia publică, ar fi trebuit să înceapă orice demers actual în cazul SOV. Chiar şi fără dovezi palpabile, unele lucruri sunt pur şi simplu fără echivoc. Din păcate, la noi totul s-a rezumat doar la o biată scenetă în două acte: arestare-eliberare.
Cât priveşte avertismentul primit acum de Vântu, în ce a constat acesta vom afla în zilele următoare sau, cine ştie, peste 50 de ani. E o informaţie clasificată, la fel ca discretele la discreţie interceptări telefonice, ordonanţele de urgenţă date pe şest şi proprietăţile ascunse pe numele bunicilor şi verilor de a şaptea spiţă.
P.S. În tot acest timp, presa, în ansamblul ei de a patra putere în stat, a fost hăituită cu bună ştiinţă atât din spaţiul politic, cât şi din interior. Pornind de la cele de mai sus, o singură întrebare retorică, mai presus de listele negre sau albe: câţi dintre cei care au susţinut că Vântu merita arestat au fost de acord şi cu ideea implicării politicului în acest caz, şi câţi dintre cei care au suţinut că aici e mâna lui Băsescu nu s-au sfiit să recunoască faptul că Vântu e, în esenţă, un escroc?
