Antena 3 CNN Politică Corina Creţu: Cu peste 40% din populaţie la limita sărăciei, România are de gestionat o problemă socială foarte gravă

Corina Creţu: Cu peste 40% din populaţie la limita sărăciei, România are de gestionat o problemă socială foarte gravă

Corina Creţu: Cu peste 40% din populaţie la limita sărăciei, România are de gestionat o problemă socială foarte gravă
Sursa foto: Foto: Agerpres
20 Ian 2015   •   20:03

Comisarul european Corina Creţu spune că una dintre problemele grave sociale ale României o reprezintă sărăcia, iar aceasta poate fi rezolvată şi cu ajutorul fondurilor de dezvoltare regională.

 
Creţu a făcut declaraţiile odată cu primirea, la Bruxelles, a vizitei ministrului Muncii, Rovana Plumb.
 
„Cu peste 40% din populaţie aflată la limita sărăciei şi a excluderii sociale, România are de gestionat o problemă socială foarte gravă, iar fondurile de dezvoltare regională trebuie folosite cu prioritate pentru rezolvarea acestei probleme.
 
Drumurile şi autostrăzile sunt importante pentru România, dar la fel importantă trebuie să fie combaterea sărăciei. Salut preocuparea doamnei ministru pentru categoriile sociale defavorizate din România şi eforturile depuse de dumneaei pentru ameliorarea situaţiei acestora”, a declarat comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu, potrivit unui comunicat remis presei.
 
La întâlnirea cu ministrul PSD, Creţu a arătat că mai sunt paşi importanţi de făcut în această direcţie:
 
„Faptul că nu avem nici la ora actuală o hartă a priorităţilor pe infrastructură socială este o problemă. Am recomandat Executivului de la Bucureşti să încurajeze o mai bună colaborare între Ministerul Muncii, Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Fondurilor Europene pentru ca această pre-condiţie a accesării fondurilor în perioada 2014-2020 să fie îndeplinită”.
 
Întrucât România este ţara cu cei mai mulţi copii abandonaţi din Europa (în fiecare zi, în România este abandondat un copil), Comisia urmăreşte cu mare atenţie această problemă.
 
„În legătură cu aceşti copii, Comisia Europeană are o politică foarte fermă de încurajare a trecerii de la centrele de tip vechi de tip orfelinat la creşterea lor în case de tip familial, iar eu însămi m-am exprimat în repetate rânduri în legătură cu acest imperativ. Cu toate acestea, în România, în perioada 2007-2013 a continuat să se finanţeze din bani europeni construcţia de centre de tip vechi, ceea ce este regretabil.
 
Mă bucur că, în perioada 2014-2020 România şi-a luat angajamentul, prin semnarea Acordului de Parteneriat, de a nu mai finanţa construcţia acestor centre de tip vechi şi vreau să ştiţi că voi veghea personal ca această promisiune să fie respectată”, a mai declarat comisarul Creţu.

×
Subiecte în articol: Corina Cretu
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close