Antena 3 CNN Politică Cosmin Guşă: Traian Băsescu nu a dorit soluţionarea dosarului fraudării alegerilor din 2004 (VIDEO)

Cosmin Guşă: Traian Băsescu nu a dorit soluţionarea dosarului fraudării alegerilor din 2004 (VIDEO)

Cosmin Guşă: Traian Băsescu nu a dorit soluţionarea dosarului fraudării alegerilor din 2004 (VIDEO)
Sursa foto: sinteza
04 Oct 2009   •   22:23

Traian Băsescu nu a fost interesat de soluţionarea cazului fraudării alegerilor din 2004, pe care chiar el l-a adus în lumina reflectoarelor, imediat după scrutin. Este declaraţia lui Cosmin Guşă, fost consilier al preşedintelui, în campanie, actual susţinător al lui Mircea Geoană.

Potrivit acestuia, o plângere semnată de Băsescu şi Tăriceanu, privind fraudarea alegerilor, a fost depusă la Parchet, în 2004, în decembrie. În februarie 2005, procuroarea Viorica Stoica, cea care s-a ocupat de instrumentarea dosarului, a fost aproape data afară. Dosarul i-a fost dat procurorului Lucian Doxan, acelaşi care a instrumentat dosarul Mihăileanu. Stoica a fost anchetată de CSM şi abia în 2007 a fost reabilitată.

În aprilie 2005, procurorul Doxan a dat NUP în acest dosar fără să-i audieze pe reclamanţi, a declarat Guşă la Antena 3. Doxan a fost tansferat şi apoi pensionat în 2006.

Domnul Băsescu nu a fost curios să vadă cum s-au fraudat alegerile din 2004, pentru ca la următoarele să nu mai existe asemenea cazuri. ?Motivul este că, dacă se dovedea că alegerile au fost fraudate, mandatul său devenea nul, şi ar fi fost alegeri anticipate la preşedinţie în România?, mai spune Cosmin Guşă.



PARTICIPAŢI LA DEZBATERI ŞI TRIMITEŢI COMENTARII SAU ÎNTREBĂRI PE www.antena3.ro/sinteza_zilei




Vedeţi înregistrările emisiunii Sinteza Zilei

Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3

Vedeţi prezentarea jurnaliştilor Antena 3

Vedeţi transcriptul emisiunilor Antena 3

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: frauda electorala
Parteneri
Motivul răpirii omului de afaceri moldovean dintr-o parcare din Capitală
x close