Antena 3 CNN Politică Cum se pregătește Traian Băsescu să preia Primăria Capitalei

Cum se pregătește Traian Băsescu să preia Primăria Capitalei

Cum se pregătește Traian Băsescu să preia Primăria Capitalei
02 Feb 2016   •   20:23

După ce 10 ani a fost cel mai puternic om din România, Traian Băsescu, fostul președinte al statului, care a revenit pe scena politică ca președinte al partidului Mișcarea Populară, MP, ar dori să revină la ”butoanele” conducerii, scrie Libertatea.

Conștient fiind că el este motorul partidului pe care-l conduce, Băsescu va face o mișcare menită să tragă cât mai sus formațiunea politică.

Astfel, surse din Mișcarea Populară spun că Traian Băsescu își va anunța oficial candidatura pentru Primăria Capitalei, sâmbătă 6 februarie, când popularii vor avea un Consiliu Director în care se va stabili startegia de campanie, dar și candidații care urmează să se bată pentru primării și Consilii Județene.

”Președintele este conștient că el este motorul partidului și va face orice pentru ca la locale să ne îndeplinim obiectivul, acela de a lua cel puțin 10 la sută din voturi. O candidatură a sa la Primăria Capitalei, pe care o va și câștiga fără dubii, ar polariza atenția electoratului asupra lui și implicit asupra MP. Fără candidatura lui Băsescu e foarte greu să facem scorul propus”, au dezvăluit surse din cadrul partidului Mișcarea Populară.

Subiectul a fost comentat și în ediția de marți seară a emisiunii ''La ordinea zilei'' de către Dana Grecu și invitații săi.


×
Parteneri
Record de viteză pe un drum naţional din România
x close