Deputaţii minorităţilor s-au abţinut la votul moţiunii. Johannis: Au protocol de sprijin cu Guvernul

17 Iun 2010   •   15:02
Deputaţii minorităţilor s-au abţinut la votul moţiunii. Johannis: Au protocol de sprijin cu Guvernul

"Minorităţile au protocol de sprijin cu Guvernul şi nu au putut vota moţiunea",  deşi reprezentanţii acestora nici "nu au agreat" măsurile propuse, a explicat  joi, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Klaus Johannis comportamentul de abţinere adoptatt d o bună parte din cei 18 deputaţi ai acestui grup.De exemplu, deputatul FDGR Ovidiu Ganţ s-a abţinut la votul moţiunii, explicând că aceasta era singura posibilitate, în situaţia dată.

"Minorităţile au protocol de sprijin cu Guvernul, deci nu puteau să voteze moţiunea. Pe de altă parte, deputaţii minorităţilor nu au agreat măsura de reducere a pensiilor, iar parţial nici de tăiere a salariilor. Deci nu au putut vota împotriva moţiunii şi, în consecinţă, s-au abţinut. Fracţiunea este eterogenă şi nu reprezintă o anumită filieră politică", a  justificat Klaus Johannis comportamentul colegului său.

Ganţ a amintit, la rândul său, că "grupul parlamentar al minorităţilor naţionale nu a votat în favoarea niciunei moţiuni de cenzură". "Atitudinea mea politică de deputat FDGR şi vicelider al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale se fundamentează pe responsabilitate şi consecvenţă, şi nu pe poziţii partinice sau politicianiste, cu atât mai mult cu cât trebuie să ţin cont şi de votul intern din acest grup, dincolo de opţiunea personală. Doresc să reamintesc faptul că, de la constituirea sa şi până în prezent, grupul parlamentar al minorităţilor naţionale nu a votat în favoarea niciunei moţiuni de cenzură, în conformitate cu rolul asumat, de a fi un factor de echilibru şi stabilitate pe scena politică românească, neimplicat în confruntarea directă dintre partidele politice", arată Ganţ prin intermediul unui comunicat de presă.

El a subliniat că "grupul parlamentar al minorităţilor naţionale a votat în ultimii zece ani pentru învestirea guvernelor Năstase, Tăriceanu şi Boc care au avut în mod evident ideologii şi programe total diferite".

Antena3.ro

Parteneri
x close