Antena 3 CNN Politică Năstase: Dosarul Melinescu a început politic, a avut miză şi obiective politice şi ajunge în instanţă într-un moment politic

Năstase: Dosarul Melinescu a început politic, a avut miză şi obiective politice şi ajunge în instanţă într-un moment politic

Năstase: Dosarul Melinescu a început politic, a avut miză şi obiective politice şi ajunge în instanţă într-un moment politic
Sursa foto: adrian nastase
22 Oct 2009   •   00:44

Fostul premier PSD Adrian Năstase respinge acuzaţiile "mincinoase" din dosarul Melinescu, despre care afirmă ca ajunge în instanţă într-un moment politic şi că este făcut pe baza unor delaţiuni făcute de Genică Boerică, un om aflat în arest, care nu are nici un fel de dovadă împotriva sa.
"Resping în mod categoric acuzaţiile mincinoase formulate împotriva mea, în cadrul dosarului Melinescu. Este un dosar început în anul 2006, pe baza unor delaţiuni făcute de un om aflat în arest (Genică Boerică), şi care nu are nici un fel de dovadă în ceea ce priveşte acuzaţiile împotriva mea", afirmă Năstase într-o postare pe blog, după ce a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru dare de mită, într-un dosar în care vor mai fi judecaţi fostul său consilier Ristea Priboi şi Ioan Melinescu, fost preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor.
Fostul premier susţine că, după alegerile din 2004, procurorii, susţinuţi de actualul preşedinte, au deschis împotriva sa peste 20 de dosare, "cu tot felul de acuzaţii aberante".
Pe rând, acuzaţiile s-au retras şi au rămas în prezent doar trei: cea referitoare la termopane, cea referitoare la cazul Melinescu şi cea referitoare la cheltuielile din campania electorală din 2004. Pentru ultima acuzaţie, deja sunt în instanţă, unde îmi voi dovedi nevinovăţia", scrie liderul PSD.
În cee ce priveşte dosarul Melinescu, Adrian Năstase spune că la începutul anului 2006, Genică Boerică, aflat la acea dată în închisoare, fiind arestat în mandatul său, respectiv în octombrie 2004, a făcut un denunţ în care îl acuza că i-ar fi promis lui Ioan Melinescu numirea în calitate de preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor în schimbul accesului la un dosar.
"Ulterior, domnul Boerică a şi recunoscut la un post tv că a făcut acest denunţ strict pentru a obţine punerea sa în libertate", afirmă Adrian Năstase.
Năstase arată că procurorii au început un adevărat "război" mediatic împotriva sa, "dând foarte multe detalii pe surse ca fiind adevărate, deşi ele reprezentau doar acuzaţii formulate de un om care dorea să fie eliberat".
?La aproape 4 ani de la deschiderea acestui dosar şi,coincidenţă sau nu, chiar în momentul începerii campaniei electorale, procurorii (întâmplător, este vorba de procurorul Paul Dumitriu, fost consilier personal al Monicăi Macovei) finalizează rechizitoriul împotriva mea. Voi merge cu acest dosar în instanţă, unde sunt convins că voi obţine un verdict favorabil.
Acest dosar este un dosar care a început politic, a avut miză şi obiective politice şi, iată, ajunge în instanţă tot într-un moment politic. Nu sunt vinovat de acuzaţiile care mi se aduc şi voi demonstra acest lucru în faţa judecătorilor.
Traian Băsescu dovedeşte încă o dată că este un om de nimic şi arată, prin aceste acţiuni ale procurorilor săi, declanşate în campania prezidenţiala, în ce a constat mandatul său de cinci ani. Sper că, la aceste alegeri, românii vor şti să-i dea mesajul cuvenit?, încheie Adrian Năstase.
Antena3.ro

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close