Antena 3 CNN Politică PNL şi PC semnează protocolul de înfiinţare a Alianţei de Centru Dreapta

PNL şi PC semnează protocolul de înfiinţare a Alianţei de Centru Dreapta

PNL şi PC semnează protocolul de înfiinţare a Alianţei de Centru Dreapta
Sursa foto: Foto: Intact Images
10 Ian 2011   •   08:47

Liberalii şi conservatorii urmează să semneze luni protocolul de înfiinţare a Alianţei de Centru Dreapta. Tot luni, noua formaţiune politică ar putea fi înregistrată la Tribunal.

În cursul dimineţii, forurile de conducere ale celor două formaţiuni se vor reuni, separat, pentru validarea proiectului Alianţei de Centru Dreapta. Evenimentul de semnare a protocolului ar urma să aibă loc la ora 13:00, la Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor.

Prin protocol se stabileşte, printre altele, că cele două formaţiuni vor avea candiaţi comuni la alegerile din 2012 şi 2016. Preşedintele PNL susţine că alianţa cu conservatorii nu vizează împărţirea unor posturi şi nici câştiguri electorale, ci îndepărtarea regimului democrat liberal. Iar pentru asta e necesară coagularea forţelor din opoziţie.

Între timp, alianţa nou creată atrage deja membri. Deputatul independent Tudor Ciuhodaru s-a înscris în Partidul Conservator şi va conduce organizaţia judeţeană PC Iaşi.

Conducerea Partidului Conservator spune că prin cooptarea deputatului Ciuhodaru se face un prim pas către închegarea unei alianţe puternice de opoziţie. Tudor Ciuhodaru spune că mai multe partide au încercat să-l coopteze în rândurile lor, dar a ales PC pentru susţinerea primită pentru proiectele sale legislative.

Membrii Biroului Politic Central al PNL au aprobat, miercuri, cu unanimitate de voturi, propunerea preşedintelui Crin Antonescu privind încheierea unei alianţe politice cu Partidul Conservator. Aceasta ar urma să se numească Alianţa de Centru-Dreapta (ACD) şi se va putea înfiinţa numai după obţinerea acordului Delegaţiei Permanente a PNL. Propunerea a fost aprobată şi de către conservatori, în cadrul şedinţei Biroului Executiv al PC de miercuri.


×
Subiecte în articol: PNL PC protocol infiintare tribunal
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close