x close

Sebastian Ghiţă (PSD) a primit 15 milioane euro de la stat, pe vremea lui Boc. Ce viza contractul

de M.Z.    |    25 Mar 2013   •   08:38

Sebastian Ghiţă a primit de la Guvernul Boc, în 2010, aproape 15 milioane de euro într-un contract pentru un proiect ce viza protecţia păsărilor sălbatice, a florei şi a faunei sălbatice.

Potrivit unor surse citate de cotidianul.ro, un astfel de proiect ar costa în mod normal de patru ori mai puţin. Aceleaşi surse spun că banii ar fi fost folosiţi de Ghiţă pentru lansarea postului RTV. 

În 2010, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) a organizat o licitaţie restrânsă pentru atribuirea unui contract în valoare de 15 milioane de euro, pentru un proiect care viza protecţia florei şi faunei sălbatice.

Potrivit sursei amintite, la licitaţie au participat trei firme, dar contractul a fost câştigat de firma deputatuluiPSD Sebastian Ghiţă, Asesoft International, aflată într-un parteneriat cu alte două companii, Teamnet International SRL şi Star Storage SRL.

Potrivit contractului, Asesoft Intrenational îşi lua angajamentul să pună la punct şi să gestioneze timp de doi ani un sistem informatic prin care să fie centralizate şi analizate toate informaţiile din domeniul protecţiei mediului.



Specialiştii spun însă că un astfel de proiect nu ar fi trebuit să coste mai mult de 3.000.000 de euro. Surse din cadrul ANPM, citate de cotidianul.ro, cred că banii ar fi fost folosiţi pentru cumpărarea de către Sebastian Ghiţă a Realităţii TV şi, mai apoi, în lansarea RTV.

Pe 23 octombrie 2011, postul Realitatea TV a fost împărţit în două: Realitatea lui Elan Schwartzenberg şi cea a lui Sebastian Ghiţă.

Elan Schwartzenberg, împreună cu echipa sa, au mutat întregul proces de emitere a semnalului la noul sediu al televiziunii - clădirea Willbrook şi l-a lăsat pe Sebastian Ghiţă să emită de la vechiul sediu din Casa Presei, fără ca semnalul său TV să mai fie preluat de cablişti. Cele două televiziuni au purtat timp de câteva zile aceeaşi siglă.

În urma unor procese, televiziunea lui Sebastian Ghiţă şi-a schimbat numele în România TV, apoi în RTV.

Citeşte şi PSD-istul Sebastian Ghiţă, făcut nabab de stat. Omul de afaceri a garantat cu viitoare credite luate de la bănci

RTV, din gafă în gafă. Televiziunea lui Ghiţă (PSD) a prezentat un sondaj de opinie, negat în direct chiar de presupusul autor

Această dezinformarea a venit la o săptămână după o altă gafă marca RTV, când televiziunea dădea dovadă că nu cunoaşte miniştrii României.

RTV este postul de televiziune care de curând a făcut din actualul ministru al Muncii, liberala Mariana Câmpeanu, o persoană urmărită penal.

Mariana Câmpeanu se gândeşte să dea în judecată România TV. Postul controlat de PSD-istul Ghiţă a acuzat-o pe nedrept de luare de mită.

Citeşte şi fuRTV - Cum dezinformează, manipulează și încalcă Legea privind proprietatea intelectuală România TV

RTV schimbă macazul editorial: ştiri pozitive cu Traian Băsescu şi tabloidizare








Parteneri
Parteneri
sati