Antena 3 CNN Politică Sorin Grindeanu: Legea salarizării unitare va fi o inițiativă a coaliției de guvernare

Sorin Grindeanu: Legea salarizării unitare va fi o inițiativă a coaliției de guvernare

Sorin Grindeanu: Legea salarizării unitare va fi o inițiativă a coaliției de guvernare
Sursa foto: Gov.ro
03 Apr 2017   •   10:33

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, astăzi, că noua Lege a salarizării unitare va fi un proiect asumat de coaliţia de guvernare şi va fi transmisă în cel mai scurt termen, probabil în această săptămână, în Parlament spre dezbatere şi adoptare. 

"Va fi, din ce am discutat, am discutat şi în această dimineaţă cu doamna ministru Olguţa Vasilescu. Este o lege extrem de importantă pentru noi. Se află în programul nostru de guvernare, aşa cum ştiţi, e o măsură aşteptată de toţi românii. Ca să avem forţa necesară, inclusiv în Parlament, va fi o iniţiativă, în Parlament, a tuturor deputaţilor şi senatorilor care fac parte din coaliţia de guvernare. Va o fi o iniţiativă a coaliţiei de guvernare", a declarat Sorin Grindeanu, prezent la deschiderea Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România, întrebat ce se întâmplă cu proiectul legii salarizării unitare. 

Premierul a precizat că proiectul de lege va fi trimis în Parlament "în cel mai scurt termen, probabil că în această săptămână".

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close