Carmen Dan, fost prefect de Teleorman, ar fi propunerea PSD pentru Ministerul de Interne, conform surselor Antena 3.
La ora 14:00 urmează să fie făcut anunțul oficial referitor la numele propuse în executiv.
Până în acest moment, numele vehiculat pentru Ministerul de Interne a fost Gabriel Vlase, considerat un apropiat al lui Liviu Dragnea.
Citește și: Lista completă a numelor vehiculate pentru guvernul Grindeanu
Forurile de conducere ale PSD şi ALDE - Comitetul Executiv, respectiv Biroul Politic - urmează să aprobe marţi lista viitorului Guvern, ce va fi condus de Sorin Grindeanu.
Luni seară, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că lista noului Cabinet este gata, viitorul Guvern urmând să aibă în componenţă opt femei, iar patru ministere vor fi alocate ALDE.
Citește și: Cine este Carmen Daniela Dan, noua posibila propunere pentru Ministerul de Interne