Antena 3 CNN Politică Viorica Dăncilă, critici la adresa PSD, după otrăvirea Doinei Pană: "Marcel Ciolacu n-a primit permisiune de la liberali”

Viorica Dăncilă, critici la adresa PSD, după otrăvirea Doinei Pană: "Marcel Ciolacu n-a primit permisiune de la liberali”

Fostul premier al României, Viorica Dăncilă, a lansat pe Facebook critici dure la adresa liderilor PSD pentru că nu au luat atitudine în cazul de otrăvire al Doinei Pană. Ea îl vizează în special pe Marcel Ciolacu, despre care spune că nu a acţionat pentru că "nu a primit permisiunea de la liberali".

Viorica Dăncilă, critici la adresa PSD, după otrăvirea Doinei Pană: "Marcel Ciolacu n-a primit permisiune de la liberali”
de Claudia Popovici    |    28 Ian 2021   •   18:00

În urma unor expertize oficiale, acuzația potrivit căreia Doina Pană ar fi fost otrăvită în timpul mandatului a fost confirmată. Vorbim despre expertize efectuate de către cei de la Institutul de Medicină Legală și de o expertiză a medicilor de la Parhon, o expertiză endocrinologică, care urma să demonstreze că otrăvirea cu mercur nu a venit în urma consumului unor fructe de mare, ci a fost o otrăvire intenționată.

Fostul secretar general al PSD Codrin Ștefănescu spune că fostul ministru Doina Pană era să fie ucisă, după cum arată analizele INML, în dorința ei de a-și apăra țara, însă partidul condus de Marcel Ciolacu tace.

"Și PSD-ul lui Ciolacu tace în întregul său! Nicio reacție, niciun strigăt de revoltă! Parcă au dispărut cu toții, "bravii" mei colegi...", a scris Codrin Ștefănescu, pe pagina de Facebook.

În replică, Viorica Dăncilă a postat pe Facebook un mesaj critic la adresa liderilor PSD pe care îi acuză că au fost prea ocupaţi cu bătaia pe buget decât să transmită un mesaj de solidaritate în acest caz.

"E intolerabilă lipsa de reacție a oficialităților în cazul otrăvirii fostului ministru Doina Pană!

Un caz extrem de grav și fără precedent e tratat cu indiferență la nivel politic. Nici măcar un cuvânt de preocupare sau de compasiune nu am auzit de la cei care conduc azi România. Ori sunt foarte ocupați cu bătaia pe buget și nu-i mai interesează altceva, ori mafia lemnului umblă liberă pe culoarele Palatului Victoria și impune legea tăcerii.

M-aș fi așteptat ca cel puțin liderii PSD să transmită un mesaj de solidaritate și de îngrijorare, dar se pare că Marcel Ciolacu n-a primit permisiune de la liberali pentru a lua poziție pe acest subiect. Trist!”, a spus Viorica Dăncilă pe Facebook.

Doina Pană a fost otrăvită! Expertiza a fost confirmată

Potrivit DIICOT, la începutul lunii februarie 2018, Poliția a trimis procurorilor o sesizare, după ce Doina Pană a fost intoxicată cu mercur. Tot atunci, a fost începută urmărirea penală in rem pentru două infracțiuni: constituirea unui grup infracțional organizat și tentativă de omor.

Recent, expertiza INML a confirmat că fostul ministru al Mediului Doina Pană a fost otrăvită cu mercur pe vremea când era demnitar.

"S-a dovedit că Doina Pană a fost otrăvită cu mercur pe vremea când era ministru! Expertiza oficială a INML, la cererea procurorilor DIICOT, a fost clară! 

 

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close