x close

Fotbal în Europa: Inter pune capăt invincibilităţii lui Juventus. Man. United, noul lider din Premier League

de M.T.    |    05 Noi 2012   •   14:50
Fotbal în Europa: Inter pune capăt invincibilităţii lui Juventus. Man. United, noul lider din Premier League 405 Foto: Agerpres/AP

Inter a câştigat Derby d'Italia şi a întrerupt o serie de 49 de meciuri fără înfrângere în campionat, Manchester United a urcat pe primul loc în Anglia după victoria cu Arsenal, Paris St. Germain a pierdut surprinzător pe teren propriu, iar FC Barcelona rămâne lider solitar în Spania.

Meciul weekend-ului în Europa s-a desfăşurat în Serie A, la Torino, acolo unde Juventus şi Inter s-au întâlnit din postura ocupantelor primelor două locuri în clasament. Gazdele aveau un avans de patru puncte şi aveau şansa de a bifa cea de-a 50-a partidă la rând fără înfrângere în competiţia internă chiar împotriva marii rivale din Milano.

Totul a început cum nu se poate mai bine pentru bianconeri, care au deschis scorul în secunda 18 rin Vidal, însă golul chilianului a fost precedat de un offside clar la Asamoah. Inter nu a resimţit şocul şi a întors rezultatul după pauză, graţie dublei lui Milito şi reuşitei din ultimul minut a lui Palacio, impunându-se în cele din urmă cu 3-1.

Nerazzurri continuă astfel să aibă procentaj de 100% în partidele jucate în deplasare în acest sezon şi se anunţă a fi principalii contracandidaţi pentru Juventus în lupta pentru Scudetto, mai ales că în această etapă şi Napoli, 1-1 acasă cu Torino, şi Lazio, învinsă la Catania (0-4), au pierdut teren. În schimb, AC Milan dă semne de revenire, reuşind să se impună cu 5-1 în faţa celor de la Chievo Verona.

În Premier League, Manchester United a învins cu 2-1 pe Arsenal şi a devenit noul lider al clasamentului. Echipa lui Sir Alex Ferguson a deshis scorul în meciul de pe Old Trafford chiar prin fostul "tunar" Robin van Persie, iar căpitanul Patrice Evra a făcut 2-0 în repriza secundă. Între cele două goluri, gazdele au irosit şi un penalty, Rooney trimiţând pe lângă poartă. Cazorla a redus din diferenţă pentru londonezi, dar pentru târziu pentru ca elevii lui Wenger să forţeze egalarea.

United a profitat de paşii greşiţi făcuţi de Chelsea, 1-1 în deplasare cu Swansea, şi rivala Manchester City, care nu a reuşit decât un 0-0 pe terenul lui West Ham United. Tot un rezultat de egalitate a obţinut şi Liverpool, 1-1 acasă cu Newcastle, "cormoranii" continuând să se afle în a doua parte a ierarhiei din Anglia.

Surpriză uriaşă în Franţa, acolo unde liderul PSG a pierdut neaşteptat pe teren propriu partida cu St. Etienne, scor 1-2. Mai mult decât atât, echipa din capitală riscă să joace mai multe etape fără golgheterul Zlatan Ibrahimovic, eliminat pentru o intrare dură asupra portarului advers.

De înfrângerea parizienilor a profitat Olympique Marseille, învingătoare cu 2-0 la Ajaccio, formaţia din sudul Franţei egalându-şi marea rivală în clasament. A fost un sfârşit de săptămână bun şi pentru celelalte nume importante din Hexagon, Lille impunându-se cu 2-0 la Evian, Lyon cu 5-2 acasă cu Bastia şi Bordeaux 1-0 pe teren propriu cu Toulouse, în timp ce campioana Montpellier s-a întors  doar cu un punct de la Troyes (1-1).

FC Barcelona rămâne lider solitar în La Liga, după victoria cu 3-1 obţinută în faţa celor de la Celta Vigo pe Nou Camp, pentru că Atletico Madrid a pierdut la Valencia (0-2) şi a rămas la trei puncte în spatele catalanilor, în timp ce Real Madrid a urcat pe locul 3, graţie succesului cu 4-0 în faţa Zaragozei. Ştirea weekend-ului în Spania este că nici unul dintre Messi, Cristiano Ronaldo sau Falcao nu a reuşit să înscrie în această etapă.

În Bundesliga, Bayern Munchen a câştigat fără probleme confruntarea din deplasare cu Hamburger SV (3-0) şi s-a desprins din nou la şapte puncte de Schalke 04, învinsă cu 3-2 la Hoffenheim. Nici campioana Borussia Dortmund nu s-a descurcat mai bine, reuşind doar o remiză acasă cu VfB Stuttgart (0-0).

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati