Antena 3 CNN Sport Tenis Bianca Andreescu a câștigat turneul de la Rogers Cup

Bianca Andreescu a câștigat turneul de la Rogers Cup

Bianca Andreescu a câștigat turneul de la Rogers Cup
12 Aug 2019   •   00:08

Tânăra jucătoare canadiană de tenis Bianca Andreescu a câştigat turneul WTA de la Toronto, dotat cu premii totale de 2,83 milioane dolari, după abandonul americancei Serena Williams în finală, la scorul de 3-1 pentru sportiva de origine română. 

Serena (37 ani, 10 WTA) a acuzat dureri la spate şi s-a retras după doar 19 minute. 

Americanca este încă în căutarea primului său titlu după revenirea în circuit în martie 2018, după ce a născut o fetiţă. Williams a jucat totuşi trei finale de Mare Şlem în acest răstimp, două pierdute la Wimbledon (în faţa germancei Angelique Kerber şi a româncei Simona Halep) şi una la US Open (cedată în faţa japonezei Naomi Osaka). 

Andreescu, în vârstă de 19 ani, şi-a trecut în palmares al doilea său titlu WTA din carieră, după cel obţinut în primăvară la Indian Wells. Ea a mai disputat o finală, la Auckland. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Rogers Cup turneu Toronto Serena Williams
Parteneri
Marcel Boloş, planuri pentru creşterea TVA-ului în România
x close