Antena 3 CNN Sport Tenis Elina Svitolina a câştigat Turneul Campioanelor de la Singapore. Prima ei reacție

Elina Svitolina a câştigat Turneul Campioanelor de la Singapore. Prima ei reacție

Elina Svitolina a câştigat Turneul Campioanelor de la Singapore. Prima ei reacție
Sursa foto: Foto: twitter.com/WTA
de S.T.    |    28 Oct 2018   •   19:23

Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina a câştigat ediţia din acest an a Turneului Campioanelor, dotat cu premii totale în valoare de 7 milioane dolari, în finala căruia a învins-o în trei seturi, 3-6, 6-2, 6-2, pe americanca Sloane Stephens, duminică la Singapore.

Svitolina, favorita numărul 6 a competiţiei, s-a impus după 2 ore şi 23 minute de joc în duelul cu Stephens (nr. 5), cucerind trofeul la cea de-a doua sa participare la competiţia de final de sezon din circuitul feminin.

Acesta este cel mai important succes din cariera ucrainencei, care vine după o săptămână perfectă la Singapore, unde a reuşit să-şi învingă toate adversarele.

În vârstă de 24 ani, Elina Svitolina a cucerit trei titluri WTA pe parcursul acestui sezon, la Brisbane, Dubai şi Roma.

„Am jucat un tenis foarte bun în această săptămână şi sunt bucuroasă să împărtăşesc acest moment cu voi. Categoric, Singapore va rămâne foarte mult timp în inima mea. Este un moment foarte special, acest turneu îmi va aduce multă încredere în mine. Închei sezonul cu un succes, astfel că sunt foarte mulţumită”, a spus Svitolina.

 

×
Subiecte în articol: Turneul Campioanelor singapore
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close