Antena 3 CNN a realizat un sondaj în Capitală, ocazie cu care bucureștenii şi-au exprimat opinia cu privire la ce calități ar trebui să aibe viitorul primar general.
Toți românii își vor primi pensiile înainte de Paște, este promisiunea făcută chiar de Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, la cererea premierului Marcel Ciolacu.
Război în Ucraina, ziua 793. Autoritățile poloneze anunță că sunt pregătite să-i trimită în țara lor pe ucrainenii apți de luptă. Polonezii nu au oferit detalii. Anunțul apare la puțin timp după ce Ucraina a interzis serviciile consulare pentru bărbații cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani.
Ne confruntăm, de multe ori, cu simptome extrem de deranjante, și nu știm ce ni se întâmplă și din ce cauză, însă în majoritatea cazurilor este vorba despre alimente care ne fac rău. Iar primele semne nu sunt cele digestive.
Postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, alături de cotidianul Jurnalul, organizează, în cadrul proiectului RO 3.0, summitul "Restart & Repower România - Noua strategie energetică şi de dezvoltare".
Cristian Popescu Piedone, candidat din partea PUSL la funcţia de primar al Capitalei, şi-a prezentat programul politic, care include mai multe proiecte.
A fost haos în serviciul de medicină legală, în cazul femeii găsite moarte lângă autostrada A1. Turcul acuzat de crimă a început să urle în momentul expertizei, iar traducătorul şi legiștii nu au mai putut comunica cu el.
Un șobolan a fost surprins într-o toaletă din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon din Iași. Imaginile au fost postate de parlamentarul Emanuel Ungureanu.
Guvernul a mărit salariile, dar nu are bani să le plătească. Responsabilii guvernamentali caută soluții pentru a putea acoperi plata salariilor pentru trei categorii profesionale esenţiale.
Un asigurător din România a făcut istorie în industria asigurărilor plătind o despăgubire record în baza unei polițe RCA, în urma unui accident major care a avut loc în Franța.
Primul lot din Transapuseana, drumul care traversează Munţii Apuseni, a fost inaugurat. Un drum de poveste, emblematic pentru judeţul Alba şi pentru România.
O femeie din Suceava a fost luată cu forța de pe stradă și dusă la mănăstire, de către fostul concubin, pentru ca un preot să îi citească o dezlegare de farmece și să îi spovedească pe amândoi.
Tensiune uriașă la procesul în care este judecat ucigașul Melisei, eleva de 14 ani omorâtă cu cuțitul, anul trecut, la Grădina Botanică din Craiova de un elev la un liceu militar, care nu o cunoștea în prealabil pe victimă.