Antena 3 CNN Timp liber Turism Se întâmplă pentru prima dată după 1948. Decizie în privința castelului Bran

Se întâmplă pentru prima dată după 1948. Decizie în privința castelului Bran

Se întâmplă pentru prima dată după 1948. Decizie în privința castelului Bran
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de M.Z.    |    18 Oct 2016   •   22:08

Castelul Bran va putea fi închiriat pentru o noapte, pentru prima dată după anul 1948, pe 31 octombrie, de Halloween, în urma unui concurs organizat de un cunoscut site internaţional specializat în rezervări turistice, informează independent.co.uk, potrivit News.ro.

Airbnb, o platformă online americană dedicată rezervărilor turistice, a anunţat că va organiza o competiţie insolită, al cărei câştigător va avea posibilitatea de a petrece o noapte în Castelul Bran din România, reşedinţa contelui-vampir Dracula din celebrul roman omonim scris de Bram Stoker în 1897.

Câştigătorul concursului şi invitaţii lui sunt invitaţi să petreacă noaptea de Halloween din acest an în Castelul Bran. Ei vor dormi în ”sicrie de lux, căptuşite cu catifea”, amplasate în presupusa criptă a lui Dracula.

Castelul Bran, amplasat în Munţii Carpaţi, la graniţa dintre Transilvania şi Ţara Românească, este o uriaşă fortăreaţă medievală. Se crede că l-a inspirat pe Bram Stoker atunci când a scris romanul ”Dracula”.

×
Subiecte în articol: Bran Castelul Bran inchiriere
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close