Antena 3 CNN Actualitate Dezastru pe calea ferată. Un tată şi doi copii de 4 şi 5 ani, spulberaţi de tren în Bistriţa-Năsăud

Dezastru pe calea ferată. Un tată şi doi copii de 4 şi 5 ani, spulberaţi de tren în Bistriţa-Năsăud

Carnagiu pe calea ferată în Bistriţa-Năsăud. O maşină în care se aflau un bărbat şi doi copi de 4 şi 5 ani, a fost spulberată de tren la ieșirea din Rebrișoara spre Năsăud. Din nefericire, bărbatul a murit pe loc.

Dezastru pe calea ferată. Un tată şi doi copii de 4 şi 5 ani, spulberaţi de tren în Bistriţa-Năsăud
Sursa foto: mesager24
de Georgiana Adam    |    10 Dec 2020   •   20:35

La locul accidentului au ajuns mai multe ambulanţe şi echipaje de descarcerare.

Şoferul autoturismului lovit de tren a murit pe loc.

Copiii, de 4 şi 5 ani, două fetiţe, au rămas încarceraţi, fiind inconştienţi la sosirea pompierilor. 

Militarii au reuşit cu greu scoaterea micuţilor din maşina făcută un ghem de fiare şi i-au predat medicilor de pe ambulanţă care au început protocolul medical în astfel de situaţii.

„Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat 3 victime încarcerate, doi copii și un adult.

Echipajele de descarcerare lucrează pentru extracția victimelor. Din păcate, bărbatul prezintă leziuni incompatibile cu viața, iar cei doi copii sunt inconștienți (cu respirație)”, au transmis purtătorii de cuvânt ai ISU Bistrița-Năsăud și SAJ Bistrița-Năsăud – Marius Rus, respectiv Ciprian Păcurar, potrivit gazetadebistrita.ro.

Accidentul a avut loc în dreptul unei treceri la nivel cu calea ferată din judeţul Bistriţa-Năsăud, pe linia care leagă Rebrișoara de Năsăud.

Joi seara, în jurul orei 19.30, maşina în care se aflau tătăl şi cei doi minori a fost lovită în plin de un tren marfar.

UPDATE

”Victimele au fost extrase din autoturismul distrus în totalitate. O fetiță era inconștientă, cu suspiciune de fractură de baza de craniu, fiind intubată de către echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD. Cealaltă fetiță a fost preluată de echipajul de prim ajutor SMURD, asistat de medicul de la Serviciul de Ambulanță Județean, politraumatizată, nivel de conștiență alterat”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud au precizat că fetițele au fost stabilizate de către echipajele medicale și transportate la UPU Bistrița pentru mai multe investigații și tratament de specialitate. Cel mai probabil, fetița cu fractură de bază de craniu va fi transferată la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca.

×
Subiecte în articol: Bistriţa-Năsăud
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close