Antena 3 CNN Actualitate Cererea de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, amânată

Cererea de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, amânată

Cererea de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, amânată
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    12 Mai 2017   •   13:55

Tribunalul Prahova a amânat, vineri, pronunţarea în cazul cererii de arestare preventivă făcută de procurorii DNA Ploieşti pe numele lui Sebastian Ghiţă, în dosarul cumnatului fostului premier Victor Ponta, în care omul de afaceri este acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat.

Noul termen a fost stabilit pe data de 8 iunie.

Cererea de arestare preventivă a fost făcută în dosarul denumit “Hidro”, în care este cercetat Iulian Herţanu, cumnatul lui Victor Ponta. Sebastian Ghiţă este acuzat, în acest dosar, de sprijinirea unui grup infracţional organizat.

În prezent, Sebastian Ghiţă este în arest, în Serbia, după ce a fost depistat de autorităţi la Belgrad pe 13 aprilie. Pe numele fostului deputat au fost emise până acum mandate de arestare preventivă în lipsă în două dosare ale DNA.

Pe 16 iunie 2016, fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat de corupție, atât în timpul mandatului de la primărie, cât și în perioada în care acesta a fost senator.

Iulian Bădescu a fost arestat preventiv la începutul lunii martie 2015, iar câteva zile mai târziu acesta a demisionat din funcţia de primar al Ploieştiului, dar şi din toate funcţiile pe care le deţinea în PSD, renunţând inclusiv la calitatea de membru al acestui partid. 

Citiți și Sebastian Ghiţă, audiat în Serbia pentru extrădare

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Sebastian Ghita arestare amanare
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close