Povești cu și despre marii actori ai României au fost rememorate de actrița Carmen Tănase, sâmbătă, la emisiunea Voi cu Voicu, de la Antena 3.
Printre aceștia, Amza Pellea, Gina Patrichi, Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică sau Marin Moraru.
Amza Pellea, un om absolut minunat
Amza Pellea era un om absolut bun, minunat, se oprea pe stradă și vorbea cu absolut toți cei care îl opreau pe stradă. Totdeauna le zâmbea celorlalți, le crea o stare bună, și-a amintit actrița Carmen Tănase, sâmbătă, la emisiunea Voi cu Voicu, de la Antena 3.
Soția lui, Domnica, era frumoasă, avea mult simț al umorului și autoironie, era o femeie deșteaptă. ”Putea să facă teatru oricând”, apreciază Carmen Tănase.
Amza Pellea nu a fost omorât de sistem, așa cum s-a spun la un moment dat, ci a murit bolnav de cancer, a spus Carmen Tănase.
Gina Patrichi, sacrificiul suprem pentru teatru
”Gina Patrichi m-a marcat mult, datorită ei eu am dat la teatru”, a dezvăluit actrița, care își amintește și că o imita la început.
Dem Rădulescu, un geniu comic
Lui Dem Rădulescu nu îi zicea nimeni Dem, ci ori Bibanul, ori Bib.
Actorul și-a dorit tot timpul să joace dramă, dar el avea geniu comic, efectiv, rememorează Carmen Tănase.
Cum era Gheorghe Dinică, dincolo de scenă
Gheorghe Dinică povestea frumos, râdea, era spontan, își amintește actrița Carmen Tănase.
Culisele vieții lui Marin Moraru
Un actor după a cărui față nu puteai să-ți dai seama dacă era vesel sau trist. ”Era foarte deștept, dar și foarte tăios, în același timp”, a spus Carmen Tănase. Se consuma însă mult pentru toate lucrurile și era un om exigent.