Antena 3 CNN Actualitate Cultură România va avea un Panteon naţional, pentru a omagia marile personalităţi culturale

România va avea un Panteon naţional, pentru a omagia marile personalităţi culturale

România va avea un Panteon naţional, pentru a omagia marile personalităţi culturale
28 Noi 2008   •   20:40

Nicolae Iorga, George Enescu sau Ion Luca Caragiale vor avea propria galerie unde să fie cunoscuţi de către toţi românii. Este vorba despre Panteonul naţional, o idee ce aparţine Academiei Române. Aici vor fi prezentate vieţile marilor personalităţi ale românilor.
Academicienii români consideră că a venit momentul ca şi noi să avem, conform tradiţiei europene, un Panteon. ?Ridicarea în Capitala ţării a unui Panteon al marilor personalităţi ale naţiunii, ar reprezenta un act de adâncă recunoştinţă faţă de eroii neamului.? este de părere academicianul Ionel Haiduc.
Ideea nu este nouă. Ea a apărut prima dată în testamentul regelui Carol I, a cărui ultimă dorinţă a fost să-şi găsească odihna veşnică într-un "mausoleu clădit pe o înălţime" a Bucureştiului. Suveranul indica şi locul: deasupra Bisericii Cărămidari. După 100 de ani, academia şi primăria i-au respectat dorinţa şi au indicat drept loc al Panteonului Românesc, Parcul Tineretului.
?Este legat şi de amintiri deosebit de triste, Crematoriul. Consider că este o zonă foarte bună pentru a construi Panteonul Neamului.? a spus primarul general al capitalei, Sorin Oprescu.
Academicienii au decis ca numele edificiului să fie Panteonul României, iar pe frontispiciul clădirii să fie gravată formula ce se află şi pe frontispiciul Panteonului francez - ?Aux Grandes Hommes. La Patrie Reconnaissante?. El va concentra ilustre personalităţi ale României: scriitori, artişti, oameni de ştiinţă, istorici, oameni politici, militari sau înalţi ierarhi.
Proectului va fi ales în urma unui concurs internaţional de concept arhitectural, care va fi lansat în februarie anul viitor. În plus, secretarul general al Academiei, a anunţat că în perioada următoare va fi lansată o campanie de subscripţii şi donaţii astfel încât monumentul să fie cu adevărat unul naţional. Costul ridicării Panteonului a fost estimat la 50 de milioane de euro.
Observator

×
Subiecte în articol: Parcul Tineretului
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close