Antena 3 CNN Actualitate Cultură Tablou de Picasso, în valoare de 200.000 dolari, furat dintr-o galerie de artă din San Francisco

Tablou de Picasso, în valoare de 200.000 dolari, furat dintr-o galerie de artă din San Francisco

Tablou de Picasso, în valoare de 200.000 dolari, furat dintr-o galerie de artă din San Francisco
Sursa foto: Foto: dailymail.co.uk
07 Iul 2011   •   11:02

Un tablou de Pablo Picasso, evaluat la aproximativ 200.000 dolari, a fost furat dintr-o renumită galerie de artă din San Francisco (SUA), informează bbc.co.uk.
   
Poliţia americană îl caută pe autorul furtului, un bărbat care a intrat în Weinstein Gallery, a luat de pe perete tabloul - „Cap de femeie“, un desen în creion -, apoi s-a urcat într-un taxi şi a fugit.
   
Purtătoarea de cuvânt a galeriei a declarat că tabloul furat reprezintă o operă originală şi unică.
   
Specialiştii cred că Picasso a realizat acest tablou, intitulat "Tete de Femme", în anul 1965.
   
Aceeaşi galerie expune operele şi altor artişti de seamă - Marc Chagall, Salvador Dali şi Joan Miro.
   
Anul trecut, cinci tablouri de Picasso, Matisse şi alţi câţiva pictori de seamă au fost furate din Muzeul de Artă Modernă din Paris.

×
Subiecte în articol: tablou furt SUA San Francisco
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close