Antena 3 CNN Actualitate Educație Profesorii continuă greva, şcolile rămân închise şi astăzi. Sindicaliştii se gândesc dacă acceptă oferta cardurilor de 2.500 de lei

Profesorii continuă greva, şcolile rămân închise şi astăzi. Sindicaliştii se gândesc dacă acceptă oferta cardurilor de 2.500 de lei

E a patra zi de grevă generală, iar astăzi profesorii ies în stradă. Aproape 15.000 de angajaţi din Învăţământ vor participa azi la un miting de amploare în Piaţa Victoriei.

de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Mai 2023   •   07:20

Patru miniştri s-au întâlnit cu reprezentanţii dascălilor pentru a găsi o soluţie la criza fără precedent din Educaţie. Premierul Nicolae Ciucă nu a participat la întâlnire, însă a venit cu o oferă pentru sindicalişti: profesorii nu vor primi salarii mai mari, dar le-au fost promise carduri de 2.500 de lei, banii urmând a fi distribuiţi în două tranşe, în lunile iunie şi octombrie.

Sindicaliștii din Educație au anunțat miercuri seara, la finalul negocierilor cu Guvernul, că oferta făcută de Executiv va ajunge în cursul nopții la toți sindicaliștii din țară, care vor spune dacă o acceptă sau nu.

Citeşte şi: S-au încheiat negocierile cu profesorii. Oferta finală anunţată de Guvern şi reacţia sindicatelor

"Noi deja am primit semnale de la colegi din țară, informația circulă, mesajele sunt clare: greva generală continuă, dar oficial, pentru că trebuie absolut toți membrii să fie consultați, mâine până la ora 12.00 vom comunica Guvernului care e poziția noastră”, spunea, seara trecută, Simion Hăncescu, liderul FSLI.

Guvernul a oferit, în cadrul discuțiilor cu sindicaliștii din Educație, aflați în grevă, carduri în valoare de 2.500 de lei, sumă acordată în două tranșe.

"Față de discuțiile anterioare, oferta suplimentară a Guvernului pentru recunoașterea calității și redefinirea demnității carierei de profesor va fi aceea a acordării unei sume în luna iunie și a unei sume în luna octombrie, legate de cele două evenimente importante pentru lumea Educației, care va consta într-un card pentru cariera profesională acordat personalului didictic. Suma propusă este de 1.000 de lei pentru luna iunie și 1.500 de lei pentru octombrie”, a spus Marian Neacșu, secretar general al Guvernului.

Acesta a precizat că vor fi acordate sume de 500 de lei, atât în iunie, cât și în octombrie, și personalului nedidactic.

"În cea mai mare măsură sumele prevăzute în aceste carduri vor fi folosite pentru cariera didactică. (...) În momentul acesta o cotă forfetară de 30% poate să fie acordată, banii fiind din fonduri europene, cu caracter forfetar, iar suma care va fi alocată de la bugetul de stat poate să fie folosită pentru orice destinație", a mai spus secretarul general al Guvernului.

Potrivit acestuia, sindicaliștii vor oferi un răspuns Guvernului cu privire la această ofertă în cursul zilei de astăzi.

×
Subiecte în articol: grevă profesori
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close