Antena 3 Actualitate Guvernul reintroduce acordarea șomajului tehnic. Măsurile de sprijin anunţate pentru susținerea sectorului cultural-creativ

Guvernul reintroduce acordarea șomajului tehnic. Măsurile de sprijin anunţate pentru susținerea sectorului cultural-creativ

de Iulia Gorgorin    |    20 Ian 2022   •   12:58
Guvernul reintroduce acordarea șomajului tehnic. Măsurile de sprijin anunţate pentru susținerea sectorului cultural-creativ
Sursa foto: Guvernul României/Facebook

Guvernul reintroduce acordarea șomajului tehnic și reglementează noi măsuri de protecție socială, în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice din cauza epidemiei de SARS-CoV-2.

Guvernul României a adoptat ieri, 19 ianuarie, Ordonanța de urgență pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV2, precum și pentru modificarea unor acte normative, cu următoarele beneficii pentru sectorul cultural:

S-a prelungit până la data de 31 martie 2022, odată cu intrarea în vigoare a acestei OUG, indemnizația de 75% din salariul mediu brut pentru persoanele fizice care obţin venituri din drepturile de autor şi drepturile conexe, reglementate conform Legii nr. 8/1996.

Condiția necesară pentru obținerea indemnizației este ca persoanele fizice să nu realizeze în această perioadă venituri din alte surse ori activități.

Indemnizația prevăzută se acordă proporțional cu numărul de zile în care activitatea este interzisă ori suspendată sau în care capacitatea de funcționare este limitată.

Indemnizația este asigurată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

Prin această OUG s-a mai făcut un pas important spre debirocratizare prin simplificarea procedurii de obținere a acestei indemnizații care se va face doar pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere, însoțită de copia documentului de identitate. 
O altă modificare vine în sprijinul instituțiilor publice de cultură și așezămintelor culturale, aflate în subordinea autorităților administrației publice centrale și locale. Acestea vor beneficia de schema compensării lunare pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică și gaze naturale pentru lunile noiembrie 2021-martie 2022.

"Sunt doar câteva dintre măsurile pe care le-am prevăzut pentru a veni în sprijinul sectorului cultural-creativ, atât de afectat în ultimii doi ani, dar și o dovadă că promisiunile făcute sunt respectate. Rămân alături de partenerii din industria creativă și vreau să găsim împreună cele mai bune soluții pentru a corecta toate inechitățile create de pandemie", a declarat ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.

Tot prin această OUG, a fost reintrodusă acordarea șomajului tehnic și au fost reglementate noi măsuri de protecție socială pentru angajați, de păstrare a locurilor de muncă și de susținere a unor sectoare economice, se arată în comunicatul de presă transmis de Ministerul Culturiii.

×
Subiecte în articol: somaj tehnic masuri ministerul Culturii

Ştirile Antena 3 sunt şi pe Facebook sau pe Google News

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close