Antena 3 CNN Actualitate În ciuda gerului necruţător, protestatarii au ieşit în stradă pentru a-i cere demisia lui Traian Băsescu

În ciuda gerului necruţător, protestatarii au ieşit în stradă pentru a-i cere demisia lui Traian Băsescu

În ciuda gerului necruţător, protestatarii au ieşit în stradă pentru a-i cere demisia lui Traian Băsescu
Sursa foto: Foto: Intact Images
de N.B.    |    01 Feb 2012   •   19:34

Temperaturile cu valori negative nu au oprit protestatarii din ţară. La Bistriţa-Năsăud, aproximativ 60 de oameni au ieşit în stradă pentru a cere demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc, informează Agerpres.

Aceasta este cea de-a 18-a zi consecutivă de proteste şa Bistriţa-Năsăud.

Din cauza frigului, o parte dintre pancarte au fost lăsate pe jos de către protestatari, pentru a-şi putea proteja mâinile de temperatura scăzută.

Din recuzita manifestanţilor au făcut parte eşarfele tricolore, dar şi un clopot cu numele lui Traian Băsescu scris pe el, una dintre lozincile strigate fiind "Clopotul bate pentru anticipate".

Mai mulţi protestatari s-a aflat şi miercuri seara pe platoul din faţa casei de cultură din Alexandria, continuând astfel seria acţiunilor începute la jumătatea lunii ianuarie.

Deşi termometrele arătau minus 20 de grade Celsius, câteva zeci de suceveni au protestat pentru a 19-a zi consecutiv. Oamenii au cântat, pe lângă lozincile antiprezidenţiale şi antiguvernamentale deja cunoscute, "Vine, vine primăvara/ Şi-o să iasă toată ţara!", în ciuda gerului.

Manifestanţii au venit cu noi pancarte pe care scria: "Flutur, ia-l pe Băsescu - Putinescu - Minciunescu şi vă roiescu!", sau "Trăiască partidul unic - PDL!"




×
Subiecte în articol: proteste ger demisia Jos Basescu
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close