Călin Georgescu, care se află sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de săvârşirea a şase infracţiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, scapă de o parte din interdicții. Instanța a decis, luni, să înlăture obligația de a nu deține sau de a nu purta arme, dar și obligația de a comunica perioadic informații relevante privind mijloacele sale de existență.
De asemenea, judecătorul a decis să reducă termenul de prelungire a a controlului judiciar de la 60 de zile la 45 de zile, ce se va calcula de la data de 27.04.2025.
Procesul a avut loc săptămâna trecută, cu Georgescu prezent în sala de judecată, însă judecătorul care se ocupă de acest caz a decis atunci să amâne pronunţarea după ce se încheie primul tur al alegerilor prezidenţiale, relatează Agerpres.
Pe 24 aprilie, Călin Georgescu a fost chemat la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoştinţă prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii controlului judiciar.
În cadrul acestei măsuri, el trebuie să se prezinte periodic la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov şi are mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare. De asemenea, Georgescu nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
Acuzațiile împotriva lui Călin Georgescu
Călin Georgescu este urmărit penal pentru săvârşirea a şase infracţiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, fiind acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduşi de Horaţiu Potra, după ce Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale.
Pe 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la prezidenţiale, fiind invocată decizia Curţii Constituţionale din luna decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile din primul tur.
La scurt timp, CCR a confirmat decizia BEC, iar Călin Georgescu nu a putut participa la scrutinul de duminică în calitate de candidat. Însă, acesta l-a însoțit pe George Simion la o secție de votare din Mogoșoaia, unde și-a arătat susținerea față de candidatul AUR.