Antena 3 CNN Actualitate Justiție Mircea Badea: Este o bătălie, în zilele noastre, între o republică a procurorilor și statul de drept

Mircea Badea: Este o bătălie, în zilele noastre, între o republică a procurorilor și statul de drept

<1 minut de citit Publicat la 00:17 29 Sep 2017 Modificat la 00:17 29 Sep 2017
o_1br55k6iehog6so1of8np81arc8.jpg

Mircea Badea a vorbit în pasa emisiunii „Sinteza zilei” cu „În gura presei”, despre ședință Consiliului Superior al Magistraturii, în care s-a dat un aviz negativ pe proiectul de modificare a legilor Justiţiei.

„Atât președintele României, cât și șleahta de propagandiști kovesiști au tratat astăzi avizul negativ dat de CSM de parcă ar fi fost luat în unanimitate. Dacă astăzi ministrul Justiției s-ar fi dus la CSM, ceea ce era dreptul său, păcat că nu s-a dus, după părerea mea a fost o greșeală, ar fi fost 10 la 9 scorul. De fapt, procurorii s-au coalizat pentru a da aviz negativ. Dar e foarte bine că s-a dat aviz negativ pentru că domnul Băsescu când a numit-o prima dată pe doamna Codruța Kovesi procuror general al României, deci practic Dumnezeul justuției din România, a avut aviz negativ de la CSM. Deci CSM de la vremea respectivă a avizat negativ numirea doamnei Codruța Kovesi. Păi eu zic că președintele României e încântat de faptul că Băsescu nu a respectat negativitatea avizului CSM. Este o bătălie, în zilele noastre, între o republică a procurorilor și statul de drept”, a spus Mircea Badea.

×
x close