Antena 3 CNN Actualitate Locale Copil de 5 ani, în comă, după ce a fost spulberat de un motociclist care a fugit după accident

Copil de 5 ani, în comă, după ce a fost spulberat de un motociclist care a fugit după accident

Un copil în vârstă de 5 ani este în comă la spital, iar medicii se luptă să îi salveze viața, după ce a fost spulberat de un motociclist, în satul Florești, comuna Nimigea, județul Bistrița-Năsăud.

Copil de 5 ani, în comă, după ce a fost spulberat de un motociclist care a fugit după accident
Sursa foto: Facebook
26 Apr 2020   •   12:34

Tragedia s-a produs vineri, 24 aprilie 2020, în jurul orei 14.00, pe DJ 172, în satul Florești, acolo unde copilul de cinci ani mergea pe marginea drumului.

La un moment dat, în condiții încă necunoscute, motociclistul, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Rodna (Bistrița-Năsăud), l-a lovit în plin pe băiețel, iar impactul a fost unul extrem de puternic.

Copilul a rămas nemișcat la pământ, iar când a observat ce a făcut, motociclistul s-a urcat pe motor și și-a continuat drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

După câteva ore de la accident, motociclistul a fost găsit în comuna Feldru, iar polițiștii au descoperit că acesta avea permisul suspendat.

Copilul de 5 ani a fost transportat de urgență la spital cu un elicopter SMURD.

Mătușa copilului a postat pe Facebook fotografia micuțului și a lansat o rugăminte pentru toată lumea: 'Vă rog frumos, rugați-vă pentru nepotul meu de 5 ani. Rugați-vă, vă rog frumos'

×
Subiecte în articol: floresti Bistriţa-Năsăud
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close