Antena 3 CNN Actualitate Locale O fată de 14 ani din Constanța a sunat la 112 și a spus că e răpită. Copila țipa că a luat-o un bărbat și a abandonată pe un câmp din Tuzla. Ce se întâplase de fapt cu ea

O fată de 14 ani din Constanța a sunat la 112 și a spus că e răpită. Copila țipa că a luat-o un bărbat și a abandonată pe un câmp din Tuzla. Ce se întâplase de fapt cu ea

O fată de 14 ani din Constanța a sunat la 112 și a spus că e răpită. Copila țipa că a luat-o un bărbat și a abandonată pe un câmp din Tuzla. Ce se întâplase de fapt cu ea
Sursa foto: foto- Pexels
07 Aug 2019   •   11:42

Autorităţile au fost alertate prin 112 că o minoră de 14 ani a fost răpită de un bărbat necunoscut, cu un autoturism, şi abandonată pe un câmp, în apropierea localităţii Tuzla, după demararea cercetărilor reieşind că minora minţise, pentru a nu fi certată de mama ei ca a întârziat acasă, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa. 

Conform sursei citate, poliţiştii din Mangalia au fost sesizaţi, marţi seară, prin 112, de către o femeie, de 29 de ani, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 14 ani, ar fi fost răpită de un bărbat necunoscut şi, ulterior, abandonată pe un câmp de la marginea localităţii. Apelanta a mai specificat faptul că minora a revenit la domiciliu, iar împreună se vor deplasa la sediul Postului de Poliţie Tuzla pentru a reclama cele întâmplate. 

"Ca urmare a sesizării, la nivelul IPJ Constanţa s-a constituit, de îndată, o echipă complexă, pentru luarea măsurilor care se impun şi identificarea autorului în cauză. Minora a fost audiată, în prezenţa mamei, cu privire la cele întâmplate. Imediat, poliţiştii s-au deplasat la locul de unde ar fi fost luată aceasta. Poliţiştii au parcurs întregul traseu indicat de minoră, aceasta oferind detalii cu privire la marca autoturismului şi la semnalmentele bărbatului care ar fi luat-o împotriva voinţei sale", a transmis IPJ. 

În urma cercetărilor efectuate, fiind vizionate inclusiv anumite imagini de pe camere de supraveghere, a reieşit că cele reclamate nu sunt reale, minora recunoscând că minţise. 

"În urma cercetărilor, investigaţiilor, declaraţiei minorei şi vizionării imaginilor de pe camerele de supraveghere, poliţiştii au stabilit faptul că cele relatate nu corespund realităţii. În fapt, minora a recunoscut faptul că ar fi întârziat acasă, iar pentru a nu fi trasă la răspundere şi certată de mama sa, fiind influenţată de cercul de prieteni cu care şi-ar fi petrecut timpul, ar fi înscenat răpirea", potrivit IPJ Constanţa. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: fata 112 rapita
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close