Antena 3 CNN Actualitate Locale "Orice om de bine ar fi făcut asta" | Jandarmul Daniel Muică a găsit un portofel cu 1.500 de euro și n-a stat pe gânduri

"Orice om de bine ar fi făcut asta" | Jandarmul Daniel Muică a găsit un portofel cu 1.500 de euro și n-a stat pe gânduri

Pentru un mehedințean de 28 de ani, seara de vineri ar fi putut să fie una marcată de ghinion.

"Orice om de bine ar fi făcut asta" | Jandarmul Daniel Muică a găsit un portofel cu 1.500 de euro și n-a stat pe gânduri
Sursa foto: Jandarmeria Mehedinți
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Iul 2023   •   09:53

Bărbatul se afla în parcarea unui centru comercial din Drobeta Turnu Severin și își aranja cumpărăturile în mașină, în momentul în care a realizat că-i lipsește portofelul.

Acesta conținea aproximativ 1.500 de euro, actul de identitate, carduri bancare și de sănătate precum și alte documente.

Banii proveneau din vânzarea unui autoturism și dintr-o tranzacție bancară.

El s-a întors imediat în magazin, în tentativa de a-l recupera.

Citește și: Un jandarm a salvat o femeie care a vrut să se arunce în Dunăre 

Fără succes, însă. Încercând să-și minimizeze pierderile, ghinionistul mehedințean a anunțat banca să-i blocheze cardurile și a început să se împace cu gândul pierderii financiare și a documentelor personale.

Însă ghinionul de moment s-a transformat în noroc, cu ajutorul plutonierului adjutant Daniel Muică, din cadrul Jandarmeriei Române.

Jandarmul, aflat în afara serviciului, ieșise cu copiii la cumpărături și a văzut portofelul pe jos.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

El și-a scurtat timpul alocat cumpărăturilor, a dus copiii acasă după care a mers la unitate, pentru a-l identifica pe cel care a pierdut bunurile.

"M-am gândit că oricine ar fi îngrijorat pentru pierderea unui portofel care conținea această sumă și documentele personale, așa că trebuia să identific urgent proprietarul.

Pe baza datelor din buletin, cu sprijinul colegilor de la Dispecerat și a echipajului de intervenție, a fost identificat proprietarul portofelului și anunțat să se prezinte la unitate pentru a-l recupera.

Mă bucur că am putut să ajut pe cineva și cred că orice om de bine ar fi făcut acest gest. Mai ales că, împreună cu colegii mei, am reușit să-l restituim într-un timp destul de scurt", a declarat Daniel Muică.

Foto (principală și mini-galerie): Plutonierul Daniel Muică, în fața portofelului găsit, în poza profesională și alături de proprietar, care nu mai spera să-și recupereze actele și banii
 

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close