Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tânăr a incendiat gardul unui club din Costinești, apoi a fugit | Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere

Un tânăr a incendiat gardul unui club din Costinești, apoi a fugit | Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere

Un tânăr a incendiat gardul unui club din Costinești. A stropit poarta cu un lichid inflamabil și i-a dat foc, iar incendiul s-a extins imediat.

de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Iul 2023   •   11:42

”În urma apariției unor imagini în mediul online, cu privire la un bărbat, care ar fi incendiat o porțiune din gardul unui club din stațiunea Costinești, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

La data de 24  iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au fost sesizați, de un bărbat, de 36 de ani, cu privire la faptul că un bărbat, de 23 de ani, ar fi dat foc unei porțiuni din gardul care delimitează accesul în clubul pe care acesta îl administrează”, a transmis IPJ Constanța.

Citește și: Un bărbat a murit ars de viu într-un incendiu care i-a cuprins locuința, în Iași. Focul a pornit de la o țigară lăsată aprinsă

Tânărul de 23 de ani se pare că nu vrea să recunoască faptul că el a dat foc, deși totul a fost suprins pe camerele de supraveghere din zona respectivă.

Incendiul a fost lichidat în scurt timp, fără intervenția pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea.

Citește și: Patru suflete, care locuiau într-o casă părăsită din Bucureşti, salvate în ultima clipă din flăcări

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

”În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate, de polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, mai transmit reprezentanții IPJ Constanța.

×
Subiecte în articol: incendiu club Costinesti IPJ Constanța
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close